Celebru cântăreț de operă, uitat azi. Takács Mihály, băimăreanul care a vrut să se facă preot

0
Publicat:

A studiat pentru a deveni preot, dar profesorii lui i-au remarcat vocea excepțională și l-au îndrumat altfel. După ce a studiat actoria la Budapesta, a ajuns în cele din urmă absolvent al Academie Națională de Muzică din Ungaria, unde a plecat încă de la o vârstă fragedă.

Takács Mihály a fost prim bariton la Opera din Budapesta  FOTO Wikipedia
Takács Mihály a fost prim bariton la Opera din Budapesta FOTO Wikipedia

Zona centrului vechi din Baia Mare este încărcată de istorie. În zona Mometăriei se află casa în care s-a născut Takács Mihály, cel care avea să devină prim bariton la Opera din Budapesta.

Takács Mihály s-a născut în Baia Mare, pe 6 septembrie 1861. Băimăreanul a urmat studiile în orașul natal, la Școala Gimnazială a Minoriților, după care a studiat la Oradea pentru a deveni preot, după cum arată „Baia Mare Vintage”, unde pasionații de istorie scot la lumină cele mai interesante lucruri din istoria locală.

Vocea sa unică însă l-a ajutat să se facă remarcat de către profesorii săi, care l-au orientat spre studii artistice. De altfel, a îndrăgit întotdeauna teatrul.

După spusele lui, întotdeauna și-a dorit să fie preot. Când era copil, el și colegii săi de școală montau un altar și țineau slujbe acasă. Uneori, însă, se furișa la casa unui prieten vecin, care avea un teatru, unde făceau jocuri de teatru”, arată Könyves Timea, pe aceeași pagină de social media.

Absolvent cu onoruri

În 1882, el a atras atenția contelui Teleki Sándor, care l-a prezentat prietenului său actor, Újházi Ede în Baia Mare. „În același an, a schimbat universitatea și s-a mutat la Budapesta, unde a devenit student al Școlii Naționale de Actorie, iar mai târziu a absolvit Academia Națională de Muzică”, mai spune Times.

În 1883, Takács Mihály a fost bursier al Teatrului Național, iar în 1886 a absolvit cu onoruri Academia de Muzică. Din 1884 până la moartea sa în 1913, a fost membru al Operei Regale Maghiare, deschise recent, bucurându-se de numeroase succese europene în țară și în străinătate. În 1894 a avut o apariție și la Bayreuth (Germania). A oferit, de asemenea, mari performanțe în roluri lirice și eroice.

Se spunea despre el că avea un ton cald, o voce plină și expansivă, iar interpretarea sa a fost caracterizată drept „versatilă”. A avut un repertoriu vast, apărând în peste o sută de piese. De fapt, se crede că a cântat în 130 de roluri la Opera din Budapesta, de 1.500 de ori.

An de an a susținut concerte în orașul natal

Cu toate că a plecat devreme din Baia Mare, Takács Mihály s-a întors an de an în orașul natal, pentru a susține concerte la biserica parohială Sfânta Treime.

În 1910 a fost invitat la deschiderea Teatrului Lendvay, care a fost înființat în Complexul Hotelier Sfântul Ștefan (cunoscut drept Hotel Minerul din Baia Mare, din perioada comunistă).

Takács Mihály a murit în urma unei pneumonii, la 20 august 1913, la Keszthely, în mijlocul familiei sale. Cariera sa a fost, însă afectată în ultimii cinci ani de viață, astfel că a făcut cu greu față acestei solicitări.

În ultimii săi ani, vocea sa, cândva puternică și plină, a alunecat slab și s-a stins prin sala de operă, dar lirismul cald care i-a alimentat arta până la capăt a continuat să rezoneze în vocea sa. A rezonat în el tot timpul, iar epava aducea în fața ascultătorului agonia emoționantă a unui talent ieșit din comun, a unui mare artist de vocație”, spunea jurnalistul Bálint Aladár, după moartea sa.

Anegin sau Wolfram al său este de neuitat”, mai scria jurnalistul, făcând referire la rolurile pe care le-a făcut: „Mai ales cel din urmă. Forța, culoarea și tensiunea dramatică a personalității sale sunt concentrate în figura lui Wolfram.”

Moartea sa prematură, deplânsă în presa vremii

Jurnalistul de la acea vreme mai scria despre celebrul cântăreț că era atipic pentru un cântăreț de operă.

În arta lui Mihály Takács, ca și în arta majorității marilor actori, instinctul a jucat un rol important. Acest lucru este poate neobișnuit pentru cântăreții de operă, care sunt pregătiți pentru o disciplină, dar aceste sentimente, venite din adâncuri, poate nici măcar în mod conștient, nu au făcut decât să îi îmbogățească și să îi coloreze arta și, în același timp, să dea naturalețe și culoare acțiunii lirice adesea anemice, care se mișca adesea pe corzi. Dicția sa era mai inteligentă și mai bună decât a oricui a cântat vreodată operă în limba maghiară”, mai arăta el.

Takács Mihály a fost cavaler al Ordinului Franz Joseph, deținător al Ordinului Cetățeniei Bulgare.

Câteva înregistrări audio ale interpretărilor sale pot fi găsite pe canalul Youtube.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite