Alegeri parlamentare 2016 Maramureş. Cătălin Cherecheş a votat acasă, unde a ajuns urna mobilă
0Alegeri parlamentare 2016. Cătălin Cherecheş, primarul suspendat, aflat în arest la domiciliu, a votat acasă, unde a sosit urna mobilă în jurul orei 11.00. El a fost candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar, pe care a şi câştigat-o, de altfel, din arest preventiv, iar acum, mama sa este candidatul pentru funcţia de deputat.
Urma mobilă a ajuns, astăzi, la primarul aflat în arest a domiciliu, Cătălin Cherecheş. Acesta şi-a exprimat votul şi a făcut o declaraţie de presă în care, printre altele, s-a plâns că nu i s-a permis să se deplaseze la secţia de votare. „Probabil au considerat că mergând 100 de metri până la secţia de votare generez în acest oraş o mare emoţie şi din această cauză poate e mai bine să stau acasă, dar faptul că am acest drept de a vota, faptul că mi-am şi exercitat acest drept, arată că nu mă reprezintă acest arest la domiciliu”, a spus el. ”Astăzi am votat nu pentru un partid politic care să conducă România, ci am votat pentru românii care trebuie să beneficieze de respect din partea Parlamentului României, un Parlament care să fie echilibrat şi în favoarea românilor şi nu în favoarea celor care stau la uşa României pentru a ne indica diverse reguli despre cum să ne manifestăm noi ca şi stat şi popor. Cred că este un moment important mai ales că până în 2018, momentul istoric în care vom sărbători 100 de ani de la formarea statului român, acesta este Parlamentul cu care vom merge înainte. Aştept ca acest Parlament să ofere României un Guvern aşa cum românii îşi doresc”, a spus Cătălin Cherecheş.
El a făcut şi unele referiri la scena politică actuală. „Aici, în Maramureş îmi respect în primul rând un drept uman şi care ţine de sufletul meu, acela de a vota în concordanţă cu ceea ce eu cred că înseamnă mai bine pentru Maramureş, ce înseamnă om responsabil şi profesionist şi care nu are legătură cu politica, politica aşa cum am văzut noi românii că înseamnă în ultimii 27 de ani. Ştiţi foarte bine la cine mă refer şi nu cred că vă aşteptaţi să votez pe altcineva decât persoana la care vă gândiţi. Am această obligaţie morală, am această obligaţie umană şi am această obligaţie ca şi român, maramureşean, băimărean responsabil. Mi-aş dori foarte mult ca prin acest vot, la modul general, să avem un Parlament şi o conducere care să respecte drepturile cetăţeneşti, să respecte tot cee ace înseamnă obligaţii pe care le au faţă de români şi drepturile umane ale lor. Cred că votul meu este un vot într-un fel acordat cu sânge. Acordat cu sânge pentru că am făcut foarte multe eforturi pentru a-mi exercita acest drept de vot. M-am sacrificat foarte mult pentru acest lucru şi mă gândesc că mai avem foarte puţine zile până în 22 decembrie când sărbătorim libertatea noastră şi cred că este momentul în care toţi trebuie să participăm la vot pentru a arăta că această Românie a noastră, pe care toţi o iubim, este o ţară unde oamenii se manifestă cu foarte multă hotărâre, demnitate şi curaj pentru viitorul ei. Am toată încrederea în români şi am toată încrederea că fiecare dintre noi va înţelege în următoarea perioadă ce înseamnă să fii român, ce înseamnă să fii patriot în adevăratul sens al cuvântului şi ce înseamnă să numeşti această ţară patria ta”, a mai menţionat el.
Mai puteţi citi:
UPDATE Alegeri generale 2016. Prezenţa la vot în judeţul Maramureş la ora 12