Abuz sexual în vestiarul şcolii din Copalnic Manăştur
0Doi minori, în vârstă de 12 ani, au ajuns în vizorul autorităţiilor maramureşene, după ce au fost surprinşi în timp ce făceau sex oral în vestiarul scolii generale din comuna Copalnic Mănăştur. În acest caz s-a demarat o anchetă internă la nivelul Inspectoratului Şcolar Maramureş, dar cazul a fost preluat şi de către Tribunalul Maramureş.
Doi minori au fost surprinşi, de către câţiva colegi, în timp ce făceau sex oral în vestiarul şcolii. Diriginta acestora a fost anunţată, iar în urma unei discuţii avute cu băieţii s-a descoperit că unul dintre aceştia ar fi acceptat abuzul sub ameninţările celuilat. Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor după ce parinţii copilului agresat au depus plângere la poliţie.
Până în acest moment s-au luat deja primele măsuri împotriva minorului acuzat, dar cercetările continuă. „I-a fost scazută nota la purtare, la 6.00, şi s-a dispus mutarea lui într-o clasă paralelă. Având în vedere că învăţământul este obligatoriu până în clasa a X-a nu se poate dispune exmatricularea. Se aşteaptă finalizarea anchetei derulate de poliţie în acest caz şi soluţia dispusă de procurori“ a spus Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.
Cazul a fost preluat preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş, însă aceştia şi-au declinat competenţa către Tribunalul Maramureş.
Citeşte si:
31 de cazuri de abuzuri asupra minorilor sesizate la Telefonul Copilului într-o singură lună
Sute de sesizări privind abuzul minorilor la Protecţia Copilului