Vilică Munteanu va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bacău, după 27 de ani în fruntea Arhivelor Naţionale din judeţul Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vilică Munteanu a condus Arhivele Naţionale din Bacău din 1989 până în prezent FOTO Mircea Merticariu
Vilică Munteanu a condus Arhivele Naţionale din Bacău din 1989 până în prezent FOTO Mircea Merticariu

Cel mai longeviv şef de instituţie din Bacău, Vilică Munteanu (65 de ani), care a condus Arhivele Naţionale din judeţul Bacău din 1989 până acum o lună, când a ieşit la pensie, va primi titlul de cetăţean de onoare. Acordarea distincţiei va avea loc în şedinţa de Consiliu Local, programată joi, 31 martie.

Arhivistul Vilică Munteanu va primi joi titlul de cetăţean de onoare. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primarul interimar Ilie Bîrzu, la recomandarea Marianei Popa, directorul Muzeului de Istorie „Iulian Antonesu“ din Bacău. În afara activităţii de director al Arhivelor din Bacău, Vilică Munteanu a publicat mai multe cărţi şi peste 100 de articole în reviste din ţară şi străinătate. A organizat şi a colaborat la peste 70 de simpozioane şi conduce revista „Acta Bacoviensia”, ajunsă în 2015 la a zecea ediţie. „Arhivele Naţionale nu s-au limitat, însă, doar la a emite dovezi de proprietate asupra unui bun sau altul, ci s-a remarcat printr-o susţinută activitate ştiinţifică la nivel naţional, fiind apreciată ca atare de toţi specialiştii în domeniu. Istoria, bazată pe documente, a devenit astfel o atracţie aparte în judeţ, iar instituţia din Bacău este chiar deschizătoare de drumuri în laborioasa activitate a cercetătorilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului prin care se va conferi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bacău.
Vilică Munteanu a adunat în toată activitatea aproape o sută de medalii şi distincţii, acordate de instituţii de cultură, asociaţii şi organizaţii recunoscute la nivel naţional.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite