Un incendiu a lăsat pe drumuri trei familii din Bacău, cu șase copii. Cum s-a produs nenorocirea
0Casa în care locuiau cele trei familii din județul Bacău s-a făcut scrum în urma suprasolicitării unei prize, care a cedat și a provocat incendiul. Proprietara imobilului a suferit arsuri grave la picioare.
Cu o zi înaintea incendiului, proprietara casei împrumutase patru mii de lei pentru un control medical al soţului ei. Când a izbucnit focul, a intrat înapoi în casă pentru a salva banii, dar s-a ales cu răni grave la picioare.
„Am împrumutat bani înainte cu o zi pentru soţ să îl duc la control la Bucureşti, atât am apucat şi am luat buletinul, banii nu i-am mai luat au ars toţi”, a declarat femeia.
„Când am ieşit din casă era cerul roşu şi toată casa ardea. Nu ardea numai acolo, sau numai aici. Era totul o flacără”, spune un vecin.
Unul din nepoţii proprietarei a fost şi el rănit pentru că a intrat în casă, în flăcări, să recupereze telefonul cu care să poată suna la 112.
„Eu dormeam a venit şi m-a trezit. Am vrut eu să sting focul cu furtunele cu găleţile, dar nu am mai putut. Am intrat înapoi în casă după telefon ca să sun la 112.Când am ieşit afară m-a prins flacăra că deja ajunsese jos”, își amintește nepotul proprietarilor.
Nu au mai putut salva nimic
Vecinii au încercat şi ei să ajute, însă vâlvătaia era prea puternică şi nu s-au putut apropia. Toate bunurile familiei au ars.
„Fără ajutor nu au cum. S-a mobilizat lumea a venit şi primăria, mai este şi un băiat aici care se ocupă şi i-a mai ajutat. Încearcă toţi să îi ajute”, a declarat un alt vecin, potrivit știrile ProTv.
„Mi-a rămas o punguţă cu amintirile copiilor”, spune proprietara casei mistuite de incendiu.
Nenorocirea a plecat de la un aparat de oxigen care îl ţinea în viaţă pe proprietar. Priza a fost suprasolicitată şi de acolo au pornit flăcările. Cele trei familii rămase fără un adăpost speră acum că vor fi ajutate de oameni cu suflet mare să construiască o nouă casă înainte de venirea iernii.