Polițistul care a fabricat declarații de suspect ca să claseze un dosar penal nu va face închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliție a falsificat declarații într-un dosar de furt calificat, iar în final a propus clasarea. A negat că ar fi făcut ceva ilegal, dar mai multe expertize criminalistice îl contrazic.

Agentul de poliție a contrafăcut mai multe declarații de suspect FOTO arhivă Adevărul
Agentul de poliție a contrafăcut mai multe declarații de suspect FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv în 31 august pe agentul de poliție Bogdan Andrușcă la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pentru cercetare abuzivă.

Anchetatorii au stabilit că, în intervalul 26.11.2015-10.03.2016, în calitate de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul Postului de Poliţie Moinești şi având în lucru un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, agentul de poliție a luat declaraţiile a patru suspecți, precum şi alte înscrisuri care nu au fost identificate, şi prin înscrierea olografă a unor menţiuni şi semnături, respectiv prin inserarea imaginilor unor menţiuni şi semnături preluate din înscrisurile întocmite într-un alt dosar penal sau din alte înscrisuri, şi imprimate cu jet de cerneală de culoare neagră, a întocmit, prin contrafacere, patru declaraţii de suspect şi patru procese-verbale de aducere la cunoştinţă a acuzaţiilor, drepturilor şi obligaţiilor procesuale faţă de cei patru suspecţi.

A încercat astfel să creeze aparenţa că i-ar fi audiat şi că le-ar fi adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile.

Mai multe anchete de furt reunite în același dosar

Totul a pornit pe 22.08.2015, când polițiștii de la Postul de Poliţie Moinești au fost sesizați de reprezentanții unei firme cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22.08.2015, persoane necunoscute au sustras aproximativ 120 de metri liniari de conductă metalică, care alimenta cu apă sărată o sondă. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti și s-a dispus ca patru bărbați să fie anchetați pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Propunerea pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei patru suspecţi a fost formulată de Bogdan Andrușcă, care avea dosarul în lucru. Ulterior, la același dosar au fost reunite alte cauze penale având ca obiect sustragerea de conducte metalice de la sondele aparţinând firmei care făcuse inițial plăngere penală.

Pe 23.11.2015, polițiștii Postului de Poliţie Moinești, împreună cu agenţi de pază, au surprins cinci persoane în timp ce săpau în jurul unei conducte petroliere, cu scopul de a o sustrage.

Cei cinci s-au ales cu dosar penal pentru tentativă la furt calificat, iar propunerea pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei cinci suspecţi a fost formulată de același agent de poliţie de la Moinești, care avea dosarul în lucru. Cei cinci suspecţi au fost audiaţi pe 26.11.2015 de către Bogdan Andrușcă.

Declarații de suspecți contrafăcute

După acest moment, lucrurile au luat-o razna. „După ce au fost audiați cei cinci suspecți, inculpatul   a luat declaraţiile acestora şi, prin înscrierea olografă a unor menţiuni şi semnături, precum și prin inserarea imaginilor unor menţiuni şi semnături preluate din înscrisurile întocmite în dosarul … sau din alte înscrisuri şi, imprimate cu jet de cerneală de culoare neagră, a întocmit, prin contrafacere, patru declaraţii de suspect şi patru procese-verbale de aducere la cunoştinţă a acuzaţiilor, drepturilor şi obligaţiilor procesuale faţă de cei patru suspecţi,  încercând să creeze aparenţa că le-ar fi audiat şi că le-ar fi adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile”, a stabilit procurorul de caz.

Expertiza criminalistică a eliminat orice dubiu

Modul de contrafacere a înscrisurilor amintite este descris, în mod detaliat, în concluziile raportului de expertiză criminalistică emis de IPJ Bacău – Serviciul Criminalistic, aflat la dosarul de urmărire penală.

„Declaraţiile şi procesele-verbale în litigiu sunt contrafăcute prin înscrierea olografă de către organul de cercetare penală a unor menţiuni şi semnături, respectiv prin inserarea imaginilor unor menţiuni şi semnături preluate din înscrisurile întocmite în dosarul … sau din alte înscrisuri, şi imprimate cu jet de cerneală de culoare neagră. O parte din semnăturile depuse la rubrica „organ de cercetare penală” pe cele opt înscrisuri sunt originale, iar altele sunt contrafăcute prin transferul unor imagini, preluate din înscrisurile întocmite în dosarul…sau din alte înscrisuri. Semnăturile de la rubrica „suspect” de pe cele opt înscrisuri sunt contrafăcute prin preluarea imaginilor unor semnături din înscrisurile model de comparat întocmite în dosarul … sau din alte înscrisuri, cu ajutorul tehnicii de calcul, şi imprimate cu jet de cerneală neagră”, sunt concluziile raportului de expertiză criminalistică.

Semnătura de pe referatul de clasare a dosarului îi aparține polițistului

Polițistul a negat permanent că ar fi comis vreo ilegalitate în dosar. Din acest motiv, organele de urmărire penală care îl anchetau pe propriul lor coleg au dispus efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice.

Din concluziile raportului de expertiză criminalistică emis de Serviciul Criminalistic al IPJ Bacău, a rezultat că semnătura de la finalul referatului cu propunere de clasare a dosarului de urmărire penală a celor patru suspecți, din data de 10 martie 2016, îi aparține lui Bogdan Andrușcă.  

Anchetatorii au demontat ușor și apărarea lui Bogdan Andrușcă, care susținea că s-ar fi aflat în concediu de odihnă în cursul lunii martie 2016. Conform unei adrese a IPJ Bacău-Serviciul Resurse Umane, rezultă că, la data de 10.03.2016, când a fost întocmit referatul de clasare a dosarului penal, agentul de poliție se afla la serviciu.

„Din examinarea materialului probatoriu administrat în cauză la cererea acuzării, dar şi în apărare la solicitarea inculpatului, instanţa de apel în acord cu prima instanţă constată că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăţia apelantului inculpat pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat de instanţa de fond”, este concluzia judecătorilor Curții de Apel Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite