Trei morți la Bacău după ce acoperişul unei construcţii s-a prăbuşit din cauza greutăţii porumbului depozitat

0
Publicat:

Trei persoane au murit, joi dimineaţă, după ce acoperişul unei construcţii cu destinaţia de fermă agricolă s-a prăbuşit peste ele, în judeţul Bacău. Incidentul a avut loc în comuna Stănişeşti, din judeţul Bacău.

Trei persoane au murit în urma accidentului de la o fermă din județul Bacău FOTO ISU Bacău
Trei persoane au murit în urma accidentului de la o fermă din județul Bacău FOTO ISU Bacău

O persoană a sunat joi, 2 noiembrie, la 112, anunţând faptul că trei oameni au fost prinşi sub dărâmături, după ce planşeul unei ferme agricole din comuna Stănişeşti, judeţul Bacău, s-a dărâmat

„La locul solicitării, s-au deplasat de urgenţă următoarele mijloace: o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare şi două ambulanţe SAJ. Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare inconştientă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.

Echipajele medicale au încercat resuscitarea celor trei victime, însă niciuna nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.

Reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Bacău au declarat că primele date arată că plafonul construcţiei s-a prăbuşit din cauza greutăţii porumbului depozitat. 

Victimele sunt trei bărbaţi de 47, 48, respectiv 57 de ani. 

În urma evenimentului, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite