Tanchistul băcăuan acuzat de viol a picat poligraful
0Anchetatorii susţin că Neculai Clapă nu a răspuns sincer la detectorul de minciuni atunci când a fost întrebat dacă şi-a bătut joc de băieţelul în vârstă de patru ani, în urmă cu două luni. Procurorii nu pot folosi rezultatul testului ca probă în dosar, chiar dacă şi-au format o părere despre sinceritatea subofiţerului.
Neculai Clapă (46 de ani), subofiţer al Unităţii Militare de Tancuri din Bacău, nu a făcut faţă cu brio testului poligraf la care l-au supus psihologii Poliţiei.
Bărbatul a fost testat deoarece a negat în faţa anchetatorilor că l-a violat pe băieţel, iar medicii legişti nu au putut demonstra 100% că fapta a avut loc. După ce micuţul a fost supus la control de către medicii legişti, aceştia au afirmat că „a fost ceva-ceva acolo, copilul are leziuni uşoare şi recente, însă nu se întrunesc elementele constitutive ale unui viol“.
„Se mai culeg dovezi“
„În timpul testării, Clapă nu a fost sincer, însă acest rezultat nu poate fi folosit drept probă în instanţă. Dosarul este încă la Poliţie şi se mai culeg probe şi dovezi“, a declarat Felix Bănilă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
La acelaşi test poligraf a fost supus şi Costel Anghel, tatăl copilului. „Eu am intrat la testare după ce a ieşit Clapă. Mi-au pus tot felul de întrebări. La sfârşitul examinării psihologul mi-a zis că eu am ieşit bine, însă Clapă nu prea“, a explicat Anghel.
Cu toate că micuţul a acuzat multe zile dureri în zona anală şi lenjeria intimă i-a fost plină de sânge, Clapă este în continuare în libertate. „Nu l-am putut reţine pe Clapă deoarece medicul legist a avut un cuvânt greu în această anchetă. A zis că nu are dovada de 100% a unui viol“, a spus Vasile Oprişan, şeful Poliţiei băcăuane.
CITEŞTE ŞI: Băieţel de 4 ani, violat de un tanchist
Tatăl băieţelului, nici după aproape două luni, nu poate uita cum s-au derulat lucrurile. „Eram la cosit iarbă în curtea unităţii militare, împreună cu tatăl meu şi băieţelul. Mi-a luat copilul spunându-mi că îl duce să îi arate tancurile soldaţilor folosite în război. După câteva minute, copilul s-a întors plângând şi cu o pungă de pufuleţi în mână şi mi-a zis exact ce a păţit, dar nu vă pot reproduce. Avea lacrimi pe toată faţa şi zicea că îl doare fundul. Mergea crăcănat şi era plin de sânge. Copilul fusese violat într-un tanc! După circa trei minute a apărut şi Clapă. Era roşu la faţă şi se aranja la pantaloni“, a povestit Costică Anghel.
S-a impus tăcere
Şefii unităţii militare sau ai Garnizoanei Bacău au refuzat să facă vreun comentariu în acest caz. Parchetul Militar şi-a declinat competenţa în anchetarea dosarului către Parchetul Tribunalului Bacău.























































