Șeful secției de Arși din Bacău, iertat pentru gafele din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Ghimiş a dat declaraţii la Poliţie
Iulian Ghimiş a dat declaraţii la Poliţie

Medicul Iulian Ghimiș, cel care a fost demis din funcția de șef al secției de Chirurgie Plastică din Spitalul Județean de Urgență din Bacău, fiind acuzat de malpraxis și de favorizarea infractorului și-a recăpătat din nou postul.

Aceasta deoarece Colegiul Medicilor nu a dat deocamdată un verdict, iar procurorii nu au finalizat nici după un an cercetările. "Medicul a avut dreptul să se înscrie la concursul de ocupare a acestei funcții, deoarece îndeplinește condițiile de vechime, specializare și de cazier judiciar. Toate sunt în ordine", a declarat Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Acuzațiile care planează asupra lui Ghimiș sunt și acum "dosare în lucru" și nu există vreun verdict definitiv.

Medicul Ghimiș este acuzat că a acceptat ca un bărbat de 41 de ani să se ascundă în spital, după ce și-a incendiat iubita pe un câmp. "Dosarul este încă în lucru", a declarat Felix Bănilă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Doctorul Ghimiș, audiat la Poliție

Pe lângă aceasta, Ghimiș a mai fost anchetat în alte două dosare, sub acuzația de malpraxis. Este vorba despre Anina Albuț (32 de ani) din Săucești care a decedat în urma unor arsuri de la o butelie care a explodat. Cu toate că familia a acuzat că femeii nu i s-au făcut analize și că  nu a fost îngrijită așa cum trebuia, specialiștii de la Institutul „Mina Minovici" au constatat că medicul nu este vinovat de deces.

”Ghimiș nu i-a făcut nicio analiză! A lăsat-o să moară!”

Nici de faptul că Marius Vrânceanu (28 de ani), profesor de Educație fizică, a rămas fără mâna stângă în urma unui accident de tren, nu se mai face vinovat medicul Ghimiș. Cu toate că, la în ianuarie 2011 medicii au afirmat că Ghimiș era de gardă la domiciliu și a refuzat să  vină la spital pentru intervenția chirurgicală, între timp, s-a constatat că nu era el de serviciu.

A mers cu mâna tăiată de tren în buzunar

Cu toate că a trecut mai bine de un an de când s-au întâmplat accidentele, Colegiul Medicilor nu a dat vreun verdict. "Cazurile nu sunt deocamdată finalizate și nu știm cât va mai dura", a declarat Antoaneta Stângă, președinta Colegiului Medicilor din Bacău.

Intră pe bacau.adevarul.ro pentru cele mai noi ştiri din judeţ.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite