Primarii penali ai României. Edilii de la Bacău şi Oneşti nu şi-au încheiat mandatele din motive de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii principalelor oraşe din judeţul Bacău nu au reuşit sa-şi  încheie mandatele câştigate în 2012, după ce au fost inculpaţi pentru fapte de corupţie.

Romeo Stavarache (PNL), primarul municpiului reşedinţă de judeţ, aflat la al treilea mandat consecutiv, a fost trimis în judecată în două dosare de corupţie în 2014.

El este acuzat de tentativă de abuz în funcţie şi este condamnat la prima instanţă, după ce ar fi alocat un apartament unui subordonat din Primăria Bacău. Tot Stavarache este judecat pentru luare de mită în formă continuată, în valoare de 2,39 milioane de lei. Magistraţii l-au plasat sub control judiciar, iar de lună nu mai are voie să îşi exercite funcţia pentru care a fost ales.

Primarul Laurenţiu Neghină (UNPR), de la Oneşti, a primit ordin de încetare a mandatului din partea Instituţiei Prefectului luna iunie 2015. El este condamnat definitiv în dosarul de dare de mită la Bacalaureat la 8 luni de închisoare cu suspendare. În luna februarie a acestui an, Agenţia Naţională de Integritate l-a reclamat, de asemenea, pentru conflict de interese penal.

Nu numai primarii din oraşele judeţului au probleme. Edilii în comunele Prăjeşti, Odobeşti, Mărgineni şi Călugări şi-au pierdut şi ei mandatele după ce au fost arestaţi, condamnaţi sau au fost revocaţi de prefect.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite