Mărturia femeii evadate de sub escortă: „Ei scriau nişte hârtii, m-am ridicat şi am plecat” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Ciobotaru FOTO IPJ Bacău
Laura Ciobotaru FOTO IPJ Bacău

Tânăra de 34 de ani care a pus pe jar poliţiştii din două judeţe spune că a fugit din arestul IPJ Bacău ca să ajungă la copiii ei, cu vârste între 6 şi 14 ani, care rămăseseră singuri acasă, după ce fusese ridicată de oamenii legii de la un magazin din apropierea locuinţei.

Pe 4 noiembrie 2021, Laura Ciobotaru, o femeie de 34 de ani din Piatra Neamţ, reuşea să fugă din sediul IPJ Bacău, deşi era supravegheată de 3 poliţişti: doi din Neamţ şi unul din Bacău. A fost prinsă abia a două zi, după ce s-a dat alarma printre poliţiştii din cele două judeţe.

Pe numele ei există un mandat de aducere european, fiind suspectă într-un dosar deschis pentru o serie de furturi comise în Italia. De aceea, după reţinere a fost escortată la Bacău, unde urma să fie încarcerată până la extradarea în Italia.

Abia eliberată, după 14 zile de arest preventiv, dar plasată sub control judiciar şi cercetată într-un dosar penal pentru evadare, femeia a rupt tăcerea şi a descris momentul evadării cu lux de amănunte. Potrivit tvmneamt.ro, a fugit pentru că fusese luată de poliţişti dintr-un magazin din apropierea locuinţei din Piatră Neamţ şi îi rămăseseră acasă 4 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.

A fugit la copiii rămaşi singuri în casă

Nu a avut voie decât să-i dea un telefon mamei sale (bunica celor mici), însă această nu era în localitate şi nu putea ajunge prea repede la ei. Laura Ciobotaru spune că nu i-au fost ascultate rugăminţile ca poliţiştii să se ocupe mai întâi de copiii ei rămaşi singuri acasă şi apoi să fie dusă în arestul de la Bacău. A decis să fugă şi să găsească o soluţie, astfel încât copiii săi să fie în siguranţă. Tânăra a explicat şi misterul evadării sale: ”Ei (n.r. poliţiştii) scriau nişte hârtii, m-am ridicat şi am plecat”. Femeia a povestit că şi-a pierdut şi locul de muncă după ce o poză ei a apărut în presă.

Nici până acum, la mai bine de două săptămâni de la evadare, nici Poliţia Neamţ, nici Poliţia Bacău, nu au făcut publice împrejurările în care o femeie singură, fără complici, a reuşit să plece pur şi simplu dintr-un birou de la IPJ Bacău. Poliţiştii care au scăpat-o pe femeie sunt cercetaţi penal şi riscă să fie daţi afară din Poliţie. Pentru evadare, Laura Ciobotaru riscă o pedepsa cu închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

A fost prins evadatul fugit din arestul IPJ Dolj. La 15 ani şi-a ucis bunica, iar acum e suspectat de altă crimă | VIDEO

Un bărbat şi-a ucis iubita după ce a mâncat o prăjitură cu canabis. Crima înfiorătoare a fost înregistrată

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite