FOTO „Jocul este vital în recuperarea sănătăţii copilului“, proiect finalizat de Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni la secţia de Pediatrie din Bacău
0
Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni a realizat, în perioada iulie- noiembrie, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bacău, proiectul „ Jocul este vital în recuperarea sănătăţii copilului“. Beneficiarii programului sunt copiii internati în toate Secţiile de Pediatrie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, dar şi micuţii veniţi la consultaţii în Ambulatoriului de Specialitate şi părinţii acestora.
În cele patru luni de proiect a fost realizat un sistem de sonorizare, instalat în Secţia de Recuperare Nutriţională Pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, care asigură stimularea auditivă şi cognitivă a copiilor cu vârste cuprinse intre 0 si 2 ani. Aici, în medie, sunt internati, fara însoţitor, 22 de copii timp de 28 de zile. Acum ei pot audia, după un program prestabilit, cântece pentru copii, muzică clasică şi poveşti. „Tot în Secţia de Pediatrie, sectorul D am amenajat un miniloc de joacă, format din căsuţă de activităţi, tobogan, balansoar, măsuţă şi scăunele, jocuri de construcţie, de care pot beneficia copiii cu vârste de până la 3 ani. În Secţia de Chirurgie Ortopedie Pediatrică am diversificat activităţile programului de joc prin achiziţionarea de DVD-uri portabile pentru vizionarea de filme educative şi desene animate, de către copiii imobilizati la pat şi am completat baza de jocuri şi jucării. Aici, lunar, peste 300 de copii beneficiază de acest program de terapie prin joc“, a precizat Geanina Mkacovei, managerul proiectului susţinut de Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni.
Pentru copii internaţi în Bacău au fost achiziţionate jocuri şi jucării, pentru diversificarea activităţilor susţinute de educator în camera de joc situată în Secţia de Pediatrie sector C, unde îşi petrec timpul aproximativ 15 copii zilnic. În ultima perioadă a fost continuată campania de informare şi educaţie pentru sănătate în Ambulatoriul de Specialitate Copii, in cadrul căruia au fost distribuite peste 8000 de pliante pe teme de sănătate, educaţie şi psihologia copilului pentru părinţi şi peste 24.000 pliante (însemnând desene de colorat, jocuri, poveşti şi ghicitori) pentru copiii ce vin pentru consultaţii medicale. Partenerii institutionali ai acestui proiect sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău si Colegiul Tehnic de Telecomunicaţii „ N.V.Karpen” – Bacău.
Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni este o organizatie nonguvernamentală, apolitică si non-profit, activă în domeniul social din octombrie 1990 si care deruleaza proiecte, ce vizează activităti de îngrijire, educatie, incluziune socială si îmbunătătirea actului medical. Prin intermediul Centrului de Informare Pediatrică desfăşurăm proiecte adaptate nevoilor şi cerinţelor pacienţilor şi personalului medical încă din 1992.





