„Distracția” unui iresponsabil care a urmărit un urs cu autoturismul. „Uite, îmi aruncă pietre în mașină!” VIDEO
0Animalul, vizibil speriat, a scăpat cu fuga după ce un bărbat l-a urmărit preț de mai bine de un kilometru cu mașina personală, iar la un moment dat chiar a vrut să îl calce cu autovehiculul.
Miercuri, 12 aprilie, în jurul orei 23,00, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcţionat în zona Lăloaia din Comănești, unde fusese semnalată prezenţa unui urs.
Animalul a fost surprins de apariția mașinii unor localnici în timp ce se plimba pe un drum de pământ. În loc să îl lase să dispară în întuneric, șoferul a început să fugărească animalul cu mașina și a și filmat întâmplarea. Pe înregistrarea video se aude, la un moment dat, cum bărbatul intenționează chiar să calce ursul cu mașina, dar partenera lui îl oprește.
Animalul a fost extrem de speriat de autovehicul și a fugit rupând pământul. Pe înregistrare se aude cum șoferul îi spune partenerei sale „uite, îmi aruncă pietre în mașină!”
VIDEO ZIARUL DE BACĂU
La sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent în locul indicat, dar oamenii legii au rămas în zonă pentru monitorizare şi pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, intervenţia încheindu-se după aproximativ trei ore.
Jandarmii băcăuani le-au recomandat oamenilor ca „în astfel de situaţii să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-şi pune propria viaţă în pericol, să îşi asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător şi să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT”.
Incidentul de la Comănești readuce în prim plan acțiunile de multe ori iresponsabile ale unor persoane, cum a fost și în acest caz, care urmăresc animale sălbatice, le lovesc sau le dau de mâncare, expunându-se pe sine, dar și pe cei din apropiere riscului de a fi răniți sau chiar uciși.