De ce a fost arestată preventiv soţia criminalului de la Oneşti. Înfundată de obiectele găsite în poşetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost arestată  FOTO: Antena 3
Femeia a fost arestată  FOTO: Antena 3

Soţia bărbatului care i-a ucis pe cei doi electricieni într-un apartament din Oneşti este acuzată de complicitate la luarea de ostatici, în momentul producerii crimei femeia aflându-se la un etaj superior al imobilului unde s-a petrecut tragedia

Magistraţii de la Judecătoria Oneşti au decis arestarea preventivă a soţiei bărbatului care i-a omorât pe cei doi electricieni. Ea este învinuită de complicitate la luare de ostatici. 

De altfel, femeia fusese reţinută după ce anchetatorii au stabilit că, în timpul evenimentului de luni, ea se afla la etajul 4 al aceleiaşi clădiri, deasupra apartamentului groazei. În poşeta ei. poliţiştii au găsit mai multe coliere din plastic similare celor cu care agresorul şi-a legat victimele.

Tragedia de la Oneşti a pornit chiar de la apartamentul în care au fost înjunghiaţi cei doi muncitori. Apartamentul a fost pierdut în urma unui proces penal îndreptat împotriva soţiei agresorului în urmă cu 12 ani. Ea a fost acuzată de o delapidare în dauna companiei unde lucrau cele două victime şi, pentru a acoperi prejudiciul, justiţia i-a confiscat apartamentul situat într-un bloc cu patru etaje din oraşul Oneşti.

În tot acest timp, agresorul se pare că nu a acceptat că a pierdut apartamentul.

"Firma la care erau angajaţi cei doi muncitori care au murit deţinea, aşadar, apartamentul încă din 2008, în urma unei decizii a instanţei, dar locuinţa nu fusese folosită deloc de companie şi, potrivit reprezentanţilor acesteia, recent se luase decizia de a renova imobilul pentru a caza alţi angajaţi ai firmei respective. Cei doi muncitori, electricieni de profesie, au fost trimişi acolo pentru a face o evaluare în vederea unei viitoare renovări şi se pare că vecinii sunt cei care l-au anunţat pe fostul proprietar că sunt persoane prezente în apartament. Bărbatul a mers acolo, i-a ameninţat pe cei doi cu cuţitul şi a sunat la poliţie pentru a cere ca răscumpărare o sumă de bani, astfel încât să încerce să recupereze apartamentul pierdut", potrivit Digi 24.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că autorităţile îi au pe conştiinţă pe cei doi electricieni omorâţi la Oneşti

De ce a fost reţinută soţia agresorului de la Oneşti

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite