Cum îi lasă fără bani pe săteni un primar băcăuan. Pentru apa de la robinet îi taxează fictiv, dar în documente trece consum de energie electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna băcăuană Scorţeni, sătenii sunt nemulţumiţi că primăria nu le-a eliberat niciodată chitanţe pentru apa consumată, care ajunge la casele lor printr-o aducţiune făcută înainte de 1989. După ce au făcut plângere penală, în toamna lui 2015, edilul a crescut tarifele de două ori şi acum le eliberează „chitanţă pentru creanţele bugetare“, pentru consum de energie electrică.

Într-o comună din judeţul Bacău oamenii plătesc pentru apa care le ajunge în casă cât le spune primarul, sumele sunt consemnate pe un caiet iar ei nu primesc nicio dovadă pentru plată. După ce au acceptat ani de zile situaţia, în toamna anului trecut au făcut o sesizare la Parchetul Moineşti, deoarece au bănuit că primarul şi cu angajatul din primărie care le trecea sumele de plată pe caiet îşi împart banii. Când a aflat că a fost reclamat, primarul Mircea Ambăruş ar fi trecut la ameninţări şi le-a crescut preţul pentru metrul cub de apă de la 1.5 lei, la 4 lei, în doar câteva luni.
Peste 100 de familii sunt beneficiare ale aducţiunii de apă din zona „Valea Câmpului-Dealul Cimitirului“ din comuna băcăuană Scorţeni, realizată înainte de 1989, pentru Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) şi blocurile realizate în centrul localităţii. 

Întreg sistemul de distribuţie a apei a intrat în administrarea primăriei, dar care nu a făcut nimic pentru a intra în legalitate, din punct de vedere financiar. Un grup de 20 de familii au adresat o scrisoare ziarului Adevărul, în speranţa că lucrurile vor intra în normal. „În ultimii zece ani, cetăţenilor abonaţi la acest serviciu de furnizare a apei nu li s-a eliberat niciodată o chitanţă sau o factură, deşi cu toţii am plătit cât ni s-a spus de la primărie, iar sumele au fost consemnate într-un caiet. Niciodată nu ni s-a explicat de ce nu ni se dă vreo dovadă pentru banii plătiţi, ce se întâmplă cu aceste sume, dacă totul este legal“, afirmă Gheorghe Vasile (64 de ani), din Scorţeni.


În vara anului trecut a fost făcută o sesizare anonimă la Parchetul Judecătoriei Moineşti, de a cărui competenţă sunt şi faptele din comuna Scorţeni. „Noi nu ştim cine a făcut cercetările, că pe noi nu ne-a întrebat nimeni nimic. A fost clasată pentru că a fost anonimă. Solicităm o anchetă seriosă, verificarea documentelor din primărie privind evidenţa acestor încasări. Vrem să ştim cine a băgat aceşti bani în buzunar în ultimii 10 ani“, a mai spus săteanul.
Oamenii din Scorţeni reclamă o delapidare, Parchetul de la Moineşti dă NUP pentru abuz în serviciu
Oamenii din Scorţeni cred că anchetatorii care au cercetat sesizarea penală au muşamalizat cazul, mai ales că şi edilul în funcţie a fost poliţist. Ei reclamă delapidarea unor sume importante de bani, care se adună de la peste 100 de familii (peste 300 de persoane), lunar, de peste un deceniu. „Ni s-a cerut să plătim 360 de lei fond de rulment, nu ni s-a dat chitanţă, am plătit cu toţii când s-a stricat o pompă de 4 mii de lei, fără chitanţă. Suntem aproape toţi pensionari. Unde se duc aceşti bani? De ce poliţistul de cercetare penală nu a întrebat oamenii din comună? Poate pentru că primarul Mircea Ambăruş a lucrat în poliţie“, se întreabă Vasile Botezatu (66 de ani).


Nimeni nu ştie câte case sunt branşate cu adevărat la aducţiunea de apă. Pompele aflate în „Valea Câmpului“ scot apa din albia Tazlăului, pe care o împing în „Dealul Cimitirului“ dar şi în zona blocurilor. „De fiecare dată când plătim, nu ştim pentru ce. Cât ne cere, atât dăm. Au mai apărut case noi, sunt consiilierii care nu plătesc, şcoala, primăria şi parohia. Pentru toţi plătim noi iar sumele sunt menţionate de doamna Laiu pe un caiet. Cei care au făcut verificări le-au spus să dispară caietul, că nu e legal. Domnul Ambăruş, căruia i se spunea „guriţă dulce“ când era în poliţie, ştie ce se întâmplă, dar ne ascunde adevărul “, a spus Maria Stoica (59 de ani).


Sesizarea sătenilor a fost casată de procurorul de la Moineşti, pe baza observaţiilor poliţistului.  „În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că sumele de bani percepute, de la cetăţenii beneficiari ai aducţiunii de apă, reprezentau exclusiv contravaloarea consumului de energie electrică a pompei de apă, precum şi contravaloarea lucrărilor de reparaţie şi întreţinere a acesteia din urmă. Ca urmare a celor constatate, prin ordonanţa nr. 2209/P/2015 s-a dispus clasarea cauzei întrucât nu s-a constatat săvârşirea vreunei fapte penale, în speţă abuz în serviciu“, se arată în răspunsul procurorilor de la Moineşti.

Din septembrie 2015, beneficiarii aducţiunii primesc după ce plătesc apa consumată o „chitanţă pentru creanţele bugetelor locale“, care se emite, conform legii, în cazul plăţii impozitelor şi taxelor locale. Brusc, Primăria Scorţeni a devenit furnizor de energie electrică şi încasează bani (foto)  pentru consumul energiei electrice, fără însă să menţioneze care este cantitatea consumată în dreptul fiecărui cetăţean. Mai mult, chitanţa este emisă fără să existe vreun contract de furnizare între primărie şi clienţi.
Plângerea penală s-a lăsat cu repercursiuni tot pentru săteni, care au fost ameninţaţi că li se taie apa, dacă mai reclamă şi tariful impus de primărie arbitrar, de la 1,5 lei pe metrul cub consumat a crescut la 4 lei. „Până la sesizarea de anul trecut plăteam puţin, câte 1,5 lei pe metrul cub. În septembrie, primăria a crescut tariful la 2 lei, iar din noiembrie, la 4 lei, metrul cub. Ne-au avertizat că ne taie apa dacă mai reclamăm. Plătim şi 15 lei de familie, pe lună, pentru omul care are grijă de pompe. Vrem să ştim cum se justifică cu aceşti bani în primărie şi cât trebuie să plătim, de fapt“, a mai spus Gheorghe Vasile.

image


Direcţia de Sănătate Publică: „Apa nu este potabilă. Este necesar un sistem de dezinfecţie“


Primăria Scorţeni a solicitat eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru staţia de apă abia în 2015, după sesizările sătenilor. Deoarece apa era infestată cu tot felul de bacterii, Direcţia de Sănătate Publică a refuzat eliberarea autorizaţiei. „Probele efectuate prezentau depăşiri la unii parametri bacteriologici. În aceste condiţii s-a refuzat eliberarea autorizaţiei de funcţionare şi s-a recomandat montarea unui sistem de dezinfecţie continuă. După remedierea deficienţelor  se va reveni cu o nouă solicitare, pentru reluarea procedurii de autorizare“, se arată într-un răspuns către ziarul Adevărul, semnat de dr. Marin Buştuc, directorul DSP Bacău. 


Secretarul comunei: „Eu nu ştiu situaţia cu apa, sunt nou pe funcţie“


Mircea Ambăruş este primar din 2008 şi înainte de asta a fost viceprimar în perioada 2004-2008. Edilul a refuzat să ofere un punct de vedere. Sunt într-o discuţie, revin într-o oră. Veniţi la unitate să discutăm“, a spus acesta când a aflat că este vorba de o sesizare. Nici secretarul comunei Scorţeni, care se ocupă de legalitatea actelor administrative, nu a venit cu alte clarificări, motivând că este nou pe funcţie. „Nu sunt în măsură să vă dau detalii. Vorbiţi cu domnul primar sau cu domnul viceprimar. Sistemul de distribuţie al apei este în regie proprie, oamenii plătesc serviciile, adică contravaloarea curentului. Există contor pus de IRE. Aveţi grijă cum scrieţi, că este dosar penal care e plecat de la parchet. Eu nu sunt din localitate şi mai multe detalii despre situaţia asta nu pot să vă dau. Sunt nou pe acestă funcţie“, s-a scuzat Vasile Dănilă, deşi este secretar la Scorţeni din 2011.

image


Primarul Ambăruş, recidivist la o delapidare de 510 mii de lei. Prejudicii financiar contabile record la Scorţeni


Curtea de Conturi a României a constatat în fiecare an abateri importante din punct de vedere contabil la Scorţeni, de până în 120 de mii de lei. Instituţia nu a răspuns până acum dacă s-a efectuat vreun control asupra modului în care sunt încasate sumele pentru aducţiunea de apă din comună.  Primarul Mircea Ambăruş a fost inclupat pentru o delapidare de 510 mii de lei, produsă în anii 2007-2008, când era viceprimar. Judecătoria Moineşti, în 2013, după ce a recunoscut fapta, l-a condamnat la plata prejudiciului şi o mie de lei, amendă penală. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi edilul de atunci, Constantin Lăzărescu şi angajaţii din primărie, care au băgat mâna în banii comunei.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite