Caz de cascadorii râsului la o agenţie de pariuri. Cum au încercat o casieră şi un client să acopere o gaură din gestiune
0O tânără de 21 de ani, casieră la o agenţie de pariuri sportive din Bacău, a fost condamnată după ce a delapidat unitatea la care lucra dând bilete pe datorie unui client fidel. Cei doi sperau că vor da marea lovitură la câştiguri şi au jucat încontinuu timp de 12 ore.
Tânăra de 21 de ani a fost condamnată de Judecătoria Bacău la 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare. Pentru că şi-a recunoscut faptele, s-a aflat la primul contact cu legea penală şi s-a angajat să achite întreg prejudiciu creat, judecătorii au decis amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de doi ani. Practic, dacă în această perioadă nu va mai comite alte fapte penale şi se va achita de obligaţiile civile, condamnarea nu se va regăsi în cazier.
Cazul s-a petrecut la o agenţie Bet Arena din Bacău, în iulie 2017. Potrivit planificării, tânăra şi-a început activitatea în jurul orei 9.00, fiind singură pe tură. În jurul orei 12.00, în interiorul agenţiei a intrat un bărbat, client fidel al agenţiei, care i-a solicitat casierei să îi emită zece bilete de pariuri sportive pentru mai multe meciuri de fotbal, însă nu i le-a achitat întrucât nu a avut suma de bani asupra sa.
Deşi potrivit fişei postului, casiera avea obligaţia să încaseze banii pe care clientul urma să îi parieze şi să înregistreze sumele de bani în aplicaţia de pariere pe casa de marcat, respectiv să înmâneze clientului bonul fiscal, aceasta a emis cele 10 bilete, fără a încasa contravaloarea acestora, după care i le-a înmânat clientului. Bărbatul a ieşit din agenţie, spunându-i că merge să schimbe suma de bani pe care o avea asupra sa din euro în lei, după care va reveni să achite biletele.
Când a revenit în agenţie, după aproximativ o jumătate de oră, i-a înmânat casierei suma de 500 lei pentru biletele emise. Tânăra i-a precizat că îi datorează suma de 5.000 lei, întrucât biletele au fost emise cu o miză de 500 lei fiecare, la solicitarea acestuia. Clientul i-a spus casierei că nu are de unde să îi achite suma de 5.000 lei, întrucât el a cerut bilete de pariuri sportive cu miza de 50 lei fiecare, şi nu 500 lei pe bilet, cum susţine tânăra. Întrucât termenul în care biletele de pariuri puteau fi anulate era de 15 minute, iar acel termen expirase, casiera nu a mai putut anula biletele, şi nici nu şi-a anunţat superiorul despre situaţia creată, motivând că respectivul client a convins-o să nu facă acest lucru întrucât va acoperi prejudiciul.
Au jucat banii din gestiune la păcănele crezând că vor da marea lovitură
În continuare, având în vedere că biletele de pariuri sportive emise clientului au ieşit necâştigătoare, pentru a acoperi prejudiciul de 4.500 lei, rămas în urma emiterii celor zece bilete de pariuri sportive, la îndemnul bărbatului, casiera a luat în repetate rânduri din casieria sălii Bet Arena, pe care i-a înmânat pentru a juca la aparatele tip slot machine din interiorul agenţiei, în sperenţa că acesta va câştiga şi va putea acoperi prejudiciul creat în gestiune. Timp de aproape 12 ore a pierdut la aparatele tip slot machine aproximativ 9.000 lei, bani pe care i-a primit din casieria agenţiei.
În jurul orei 00:30, după încheierea programului, văzând că din gestiune îi lipseşte o sumă mare de bani, aproximativ 13.500 lei, angajata a apelat-o telefonic pe managera de zonă, informând-o despre cele întâmplate.
A doua zi, în prezenţa directorului zonal s-a efectuat controlul operaţional al agentiei, ocazie cu care s-a constatat gaura din gestiune, fiind sesizată Poliţia.
Pe parcursul cercetărilor, casiera a achitat 778 de lei din totalul prejudiciului, rămânând nerecuperat 12.661 lei. Clientul care a îndemnat-o pe casieră să îi ofere bani din gestiune, crezând că va da marea lovitură la ”păcănele” nu a fost vizat de ancheta penală, întreaga răspundere căzând pe angajata agenţiei.