Bacău: Preot catolic, acuzat de un enoriaș că l-a bătut cu o bâtă de baseball

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale și l-a reclamat pe slujitorul bisericii la ierarhii săi. Episcopul romano - catolic de Iași vrea să afle adevărul din două surse: face o anchetă internă și se roagă la Dumnezeu.

Preotul catolic Ștefan Coșa din satul Somușca, comuna Cleja, este acuzat de un enoriaș că l-a bătut măr cu o bâtă de baseball lungă de 70 de centimetri până i-a rupt nasul și i-a învinețit ochii.

Martin Pruteanu (51 de ani) susține că a încasat bătaia de la slujitorul bisericii pe data de 18 ianuarie în timp ce se îndrepta spre serviciu.

"Când am ajuns în dreptul parohiei m-am trezit cu o lovitură în spate. Abia când mi-a apărut în față am realizat că este preotul Coșa. Apoi a început să mă lovească cu bâta de baseball peste față. Eram tot numai sânge și vedeam în ceață", a spus Martin Pruteanu.

image

Omul susține că tot scandalul a izbucnit de la o serie de acuze pe care preotul i le aducea de mai mult timp. "Mi-a reproșat că i-am aruncat fecale de om în curte și că am pus cuie pe stradă că să produc pene de cauciuc la mașini. Eu mi-am scos certificat medico legal din care reiese că loviturile de pe față au putut fi provocate de lovituri cu corpuri dure", a mai spus bărbatul.

"Ne rugăm la Dumnezeu pentru adevăr!"

Preotul Ștefan Coșa recunoaște că a fost scos din fire de enoriaș însă jură cu mâna pe inimă că nu s-a atins de el. Mai mult, slujitorul bisericii îl consideră pe Pruteanu un pericol social și crede că totul face parte dintr-un scenariu pus la cale de enoriaș.

"În acea dimineață m-am trezit pentru că lătrau câinii foarte tare. Când am ieșit în curte am văzut niște fecale de om și apoi l-am zărit și pe Pruteanu. M-am dus să stau de vorbă cu el. S-a speriat și a luat-o la fugă. S-a împiedicat și a căzut cu fața de niște dale de ciment. Așa s-a lovit la față", susține preotul.

Coșa este convins că bărbatul i-a aruncat fecalele în curte și crede că tot el este cel care pune în pericol viața șoferilor care tranzitează comuna.

"Avea în mână o sacoșă cu niște cuie pe care a scăpat-o când a fugit. Același tip de cuie au fost găsite în repetate rânduri pe stradă de mai mulți șoferi. Acest om pune în pericol viața oamenilor", a mai spus preotul.

Petru Gherghel, episcopul romano-catolic de Iași, a început o anchetă internă pentru a afla dacă preotul se face vinovat de acuzele ce i se aduc. Apelează chiar și la cele sfinte pentru a fi sigur că se va face dreptate.

"Noi suntem credincioși și ne rugăm la Dumnezeu pentru ca adevărul să iasă la lumină. Nu cred că părintele este vinovat. Niciun om normal la cap, cu atât mai mult un preot, nu lovește pe cineva", a spus episcopul Gherghel.

Poliția Bacău a deschis dosar penal pentru a se stabili cine se face vinovat.

"Preotul Coșa este un om violent care nu merită să fie un slujitor al bisericii. Putea să mă omoare. Am avut noroc că am scăpat cu viață", a mai spus Martin Pruteanu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite