Bacău: PORTRET/ Miruna Gîrţu, studentă la o şcoală de top din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A absolvit Colegiul „Gh. Vrănceanu“ din Bacău, cu media 10, iar în ultimul an a căutat o universitate care să-i placă. A găsit-o în Anglia: University College London.

Miruna Gîrţu i-a făcut pe părinţii săi mândri, atât prin rezultatele obţinute la învăţătură, cât şi prin comportamentul ei din viaţa extraşcolară. Chiar dacă ştie ce vrea de la viaţă, Miruna Gîrţu nu se grăbeşte să-şi stabilească un anumit traseu, ci aşteaptă să vadă ce îi va aduce viitorul.

Deocamdată ştie cu siguranţă ce va face în următorii patru ani: va fi studentă la University College London. Prestigioasa instituţie de învăţământ din Anglia a acceptat-o printre studenţi, după ce a invitat-o la un interviu şi un examen. Rezultatele din cei patru ani de liceu au contat şi ele în decizia universităţii, mai ales că Miruna a absolvit clasa a XII-a cu media 10 şi a luat şi examenul de Bacalaureat cu aceeaşi medie.

„Am reuşit să iau 10 la Bacalaureat“

„Am susţinut interviul cu o doamnă profesor de drept internaţional din Anglia şi mi-a comunicat că sunt admisă, cu condiţia să am o medie mare, cel puţin 9,50, la examenul de Bacalaureat. Am reuşit să iau 10“, spune Miruna. Decizia de a aplica la universitatea londoneză a venit după vizite la universităţi de prestigiu din mai multe ţări europene, astfel încât alegerea să fie făcută după o documentare temeinică.

„Am fost încântată când mi-au comunicat decizia lor. Este o mare provocare pentru mine, mai ales că mi-a plăcut acolo. Am văzut ce mediu este, ce atmosferă şi am putut să compar cu alte universităţi din străinătate pe care le-am vizitat“, explică viitoarea studentă. Nu a fost foarte dificil, mai ales că Miruna Gîrţu vorbeşte patru limbi străine, respectiv engleză, franceză, italiană şi spaniolă. Tânăra vrea să înveţe şi germana.

Pentru Miruna, urmează un an de studii la Londra, apoi anul doi la Roma şi revenirea în Anglia. După un prim an în care va studia discipline diverse, de la Drept la Economie şi de la Politică la Relaţii Internaţionale, va decide ce specializare doreşte.

„Este o universitate de prestigiu“

Părinţii Mirunei sunt mândri de reuşita tinerei, chiar dacă sunt conştienţi că nu le va fi uşor să o ştie atât de departe, ea fiind singurul lor copil. „Am ajuns împreună la concluzia că University College London este cea mai bună soluţie. Este o universitate de prestigiu, printre primele din lume, şi suntem mândri că Miruna a fost acceptată“, spune Valentin Gîrţu, tatăl tinerei.

Profil

Năcută: 6 ianuarie 1991, în Bacău.
Studii: A absolvit Colegiul „Gh. Vrănceanu“.
Familie: Este necăsătorită.

Întrebări şi răspunsuri

Ai decis imediat unde vei studia sau ai avut şi alte opţiuni?
Mi-ar fi plăcut să studiez în Scandinavia pentru că mi-au plăcut mult ţările nordice. Însă m-am gândit că e prea mare diferenţa în privinţa limbii şi am ales să studiez în engleză.

Ai şi alte pasiuni în afara călătoriilor?
Îmi place pictura, arta în general. Îmi place să citesc cărţi bune, să văd filme, dar şi să cunosc oameni interesanţi.

Ce-i place
Călătoriile, pentru că oferă o experienţă de viaţă nepreţuită. „O călătorie te împinge dincolo de spaţiul tău de confort, te obligă să te adaptezi la nou“, consideră Miruna. Dintre ţările vizitate, Japonia i s-a părut cea mai exotică.

Ce nu-i place
Detestă amatorismul şi faptul că în România se confruntă cu lipsa organizării şi a disciplinei, a profesionalismului şi a respectului pentru valori.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite