Bacău: 119 jandarmi au fost avansaţi în cadru festiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii băcăuani au organizat, astăzi, o festivitate în cadrul căreia 119 ofiţeri şi subofiţeri şi-au primit gradele, după ce au fost avansaţi la termen.

Atât Inspectoratul Judeţean de Jandarmi cât şi Gruparea Mobilă Bacău au înmânat astăzi, prin comandanții instituțiilor, noile grade militarilor care au îndeplinit stagiul regulamentar necesar pentru avansare.

"Este un moment important în cariera oricărui militar, un eveniment frumos. Am avut onoarea de a înainta în gradul următor patru ofiţeri şi 70 de subofiţeri din cadrul unităţii noastre", a declarat colonelul Vasile Enache, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău. Şi colonelul Ghiorghe Stan, comandantul Grupării Mobilă de Jandarmi, a subliniat importanţa pe care ziua de astăzi o are pentru cei 45 de militari avansaţi. Unii dintre aceştia au recunoscut că au avut emoţii, fiind la prima avansare.

"Este unul dintre cele mai importante momente din cariera mea, după cel în care am fost acceptată în rândurile jandarmilor. Sper să urmez o frumoasă carieră militară şi să am multe reuşite. Este o onoare să fiu în Jandarmerie, iar cea mai frumoasă amintire este depunerea jurământului militar", a declarat plutonierul Cristina Antal. "Această avansare reprezintă pentru mine rezultatul muncii, al efortului depus în timpul misiunilor", a spus și plutonierul adjutant Ioan David.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite