Au început înscrierile la masterul „Controlul şi monitorizarea calităţii mediului" de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 11-29 iulie au loc înscrierile la masterul universitar ”Controlul şi monitorizarea calităţii mediului”, organizat în cadrul Facultăţii de Inginerie, de la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. În această sesiune au fost scoase la concurs 15 locuri bugetate şi 35 cu taxă.

In ultimii ani, o parte din studenţii care au urmat masterul „Controlul şi monitorizarea calităţii mediului" au avut posibilitatea să efectueze stagii de pregătire la universitati din Spania şi Portugalia iar alţii au ales o carieră în cercetare, ca doctoranzi.  Studenţii masteranzi pot beneficia de burse de studiu şi/sau burse sociale conform reglementarilor legislative în vigoare. Bursele se acorda în functie de rezultatele obţinute la examene.

Masterul universitar "Controlul si monitorizarea calitatii mediului" este un program de studii interdisciplinar, derulat pe o perioada de doi ani, creat pentru a acoperi nevoile absolvenţilor unei game largi de domenii de licenţă, care doresc competenţe sporite sau să dezvolte o carieră în domenii legate de controlul calitatii mediului. 

Pentru aceasta studenţii au la dispozitie un plan de studii bazat pe numeroase aplicaţii practice, posibilitatea de a se implica în activităţi de cercetare şi o bună oportunitate de a studia la universitati partenere din Spania si Portugalia. 

„Impreună cu colegii care predau la acest master căutăm în permanenţă ca acesta să se dezvolte şi să se adapteze nevoilor studenţilor noştri. Satisfacţia lucrului bine făcut este dată de studenţii care vin să lucreze suplimentar în laborator şi mai ales de cei care au ales să continue studiile în domeniu şi dupa terminarea masterului. În calitate de conducător de doctorat este o bucurie să văd cum aceştia se maturizează din punct de vedere profesional alături de noi.”,

a precizat profesorul universitar dr. Gabriel Lazăr, coordonatorul programului de master.


Cursurile din cadrul masterului de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ sunt bazate de multe ori pe studii de caz sau pe alte aplicaţii practice şi sunt susţinute de cadre didactice cu o bogată experienţă profesională, specialişti în diferite domenii ale ingineriei şi protecţiei mediului, experţi recunoscuţi la nivel naţional şi internaţional prin articolele ştiintifice publicate în reviste de prestigiu şi prin colaborarile din cercetare în domenii de actualitate. Participarea la cursuri şi la activităţile practice interdisciplinare este facilitata în mod special pentru cei care lucrează. Orarul este organizat astfel încat să permită cursanţilor derularea activităţilor lor curente. De regulă, orele încep dupa ora 16.


„Masterul se adresează şi celor care lucrează deja în domeniul protecţiei mediului şi doresc să îşi completeze sau actualizeze cunoştinţele de specialitate, cadrelor didactice care predau disciplina Protecţia mediului, dar şi celor care doresc un loc de muncă in domeniu. Domeniul protecţiei mediului este unul de perspectivă, având în vedere nevoie sporită de a asigura calitatea şi integritatea mediului inconjurator“, a mai precizat profesorul universitar Gabriel Lazăr.


Specializarea obţinută la finalul masterului poate fi folositoare pentru angajarea ca şef staţie epurare ape reziduale; cercetător în ecologie şi protectia mediului, asistent de cercetare în ecologie şi protectia mediului, analist de mediu, tehnician în protecţia mediului, evaluator şi auditor de mediu, manager al sistemelor de management de mediu, auditor de mediu, responsabil de mediu,  inspector protecţia mediului şi specialist în managementul deşeurilor.
Programul de studiu este acreditat să funcţioneze de către Ministerul Educaţiei Naţionale. La ultima evaluare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Superior (ARACIS), specializarea a primit cel mai inalt calificativ, acela de încredere.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite