Vezi aici slujbele speciale de Adormirea Maicii Domnului la mănăstirile din județul Arad
0Mii de credincioşii ortodocşi şi catolici sunt aşteptaţi să participe la slujbele speciale care se vor oficia cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului. Cei mai mulţi vor merge la mănăstirile Arad-Gai, Hodoş-Bodrog şi la Basilica „Maica Harurilor” de la Radna.
La fel ca şi în alţi ani, slujitorii celor trei lăcaşuri de cult arădene au pregătit programe speciale de slujbe pentru toţi pelerinii care vor merge să se roage cu ocazia acestei mari sărbători. De exemplu, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog sunt aşteptaţi să sosească pelerini din judeţele Arad, Timiş, Huneodara şi Bihor, în timp ce la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai sunt aşteptaţi credincioşi din municipiu şi judeţ. Cei care doresc să participe la slujbele de la mănăstirea din Gai sunt sfătuiţi să ocoloească strada Dunării, unde se execută lucrări de introducere a reţelei de canalizare.
IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului, va participa, conform tradiţiei, la pelerinajul „Drumul Crucii”, care va fi duminică la Mănăstirea Hodoş- Bodrog, şi la Sfânta Liturghie care va fi oficiată, luni, tot la Bodrog, cu ocazia hramului mănăstirii. De asemenea, ciriarhul va fi prezent şi la mănăstirea din Gai, duminică dimineaţa, unde va oficia slujba de sfinţire a picturii paraclisului de vară, iar seara va asista la slujba Utreniei.
La Basilica „Maica Harurilor” de la Radna sunt așteptați pelerini din judeţele Arad şi Timiş, dar şi credincioşi din Austria şi Ungaria. Sâmbătă va fi prezent la Radna msgr Böcskei László, episcop de Oradea, care va oficia liturghia în limba slovacă, iar duminică, ES msgr Martin Roos, episcop de Timişoara, va oficia liturghiile în limbile maghiară, germană şi română.
Mănăstirea Hodoş – Bodrog
La Mănăstirea Hodoş – Bodrog programul slujbelor, începe duminică, la ora cu Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie, la ora 15.00 - Aghiasma Mica, la 16.00 - Vecernia cu Litie şi Utrenia, oficiate de IPS Timotei Serviciu, arhiepiscopul Aradului, la ora 19.30 - Procesiunea „Drumul Crucii”, la ora 22.00 - Taina Sfântului Maslu, iar la ora 23.30 - Prohodul Maicii Domnului. Luni totul începe la ora 02.00 cu Sfânta Liturghie, la ora 07.00 – Taina Sfântului Maslu, la ora 09.00 - Acatistul Adormirii Maicii Domnului, la ora 09.30 - Sfânta Liturghie Arhiereasca, oficiată de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului.
Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“
Programul slujbelor, de duminică, la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“, începe la ora 17.30 cu Vercernia cu Litie, la ora 19.30 – Taina Sfântului Maslu, la ora 23.00 Utrenia, la ora 02.00 Prohodul Maicii Domnului. Luni slujbele încep la ora 03.00 cu Ceasurile I, II, III, la ora 03.30 - Sfânta Liturghie, la ora 7.00 Sfinţirea Aghiasmei Mici, la ora 8.30 Acatistul Adormirii Maicii Domnului, la ora 9.30 Sfânta Liturghie, la ora 11.30 Taina Sfântului Maslu.
Programul slujbelor la Basilica „Maica Harurilor“ de sâmbătă. La ora 11.00 are loc Sfânta Liturghie Solemnă în limba slovacă, oficiată de ES msgr Böcskei László - episcop de Oradea Mare, iar duminică, la 8.00 are locf Sfânta Liturghie în limba maghiară, la ora 10.30 - Sfânta Liturghie în limbile: română-maghiară-germană, la ora 17.00 - Sfânta Liturghie în limba maghiară, la ora 18.00 - Sfânta Liturghie în limba croată, la ora 19.00 - Sfânta Liturghie în limba română, la ora 20.00 - Rozariu în 4 limbi şi procesiune cu lumânări în faţa Bazilicii.
Luni programul începe la ora 7.00 cu Sfânta Liturghie în limba croată, la ora 9.00 - Sfânta Liturghie în limba maghiară, la ora 11.00 - Sfânta Liturghie Solemnă în limbile: română-maghiară-germană, oficiată de ES msgr Martin Roos - episcop de Timişoara, la ora 13.00 - Sfânta Liturghie în limba română, la ora 14.00 - Calea Crucii în spatele Mănăstirii, iar la ora 14.00 are loc Sfânta Liturghie greco-catolică.