Turismul de tranzit se mută de la hotel, la pensiune
Turiştii care trec prin Arad sunt tot mai atenţi la sumele destinate cazării. Ei nu mai au bani de hoteluri, aşa că înnoptează la pensiuni spre disperarea patronilor de unităţi de cazare care sperau să-şi revitalizeze afacerile odată cu începerea vacanţelor.
Proprietarii de hoteluri din Arad se plâng de o lipsă tot mai acută de clienţi. Speranţele lor de a-şi relansa afacerile în perioada estivală prin turismul de tranzit sunt năruite de turiştii care aleg să se cazeze la pensiuni.
Turismul de pensiune
„Deşi ne aşteptam la un flux mare de turişti de-o zi, numărul acestora
a scăzut simţitor, în special pe segmentul de cazare. Încercăm şi noi
să ţinem pasul, mai ales cu situaţia din prezent, am mai făcut reduceri
de preţ, sau oferte, dar nu putem reduce foarte mult. De la 129 de lei
cât costa o cameră pe noapte, am scăzut la 100 de lei”, a spus Cosmin
Poenaru, administratorul unui hotel din Arad. Aradul a înregistrat o
scădere cu 10,1 la sută a sosirilor de turişti străini în primul
trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009. „Cei mai
mulţi turişti vin în Arad din Italia şi Germania, dar şi din Albania,
Austria şi Ungaria. Înnoptările au mai crescut, dar nu considerabil,
deşi am ales ca pentru grupuri preţul să fie negociabil, iar
reducerile
sunt substanţiale”, a spus Iulia Daiszler, proprietara unei pensiuni.
Mai rău e pentru hotelierii din centrul oraşului, care au pierdut deja
clienţi din cauza restricţiilor de circulaţie în urma închiderii
podului din Aradul Nou, aceştia preferând variante ocolitoare pentru a
evita ambuteiajele în trafic.



















































