Teste de trafic eşuate la un pasaj care a costat 28 de milioane de lei. „Doreii“ încă proiectează şi lucrează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probleme mari la pasajul peste calea ferată din localitatea arădeană Curtici. Deşi acesta este finalizat încă din toamna anului trecut, stă închis din motive tehnice, deşi investiţia nu a fost deloc mică. Vorbim despre aproape 28 de milioane de lei. Testele de trafic au eşuat.

Pasajul a fost construit în vecinătatea Gării Curtici, în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate Frontieră Ungaria - Curtici - Arad – Simeria. Acesta traversează 12 linii de cale ferată şi are rolul de a înlocui trecerea de la nivel aflată la intrarea în Curtici dinspre Arad, pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră, conform proiectului de reabilitare a căii ferate.

Lucrările au fost finalizate în toamna anului trecut, când circulaţia pe pasaj a fost deschisă traficului doar câteva zile, pentru că s-a constatat că TIR-urile şi utilajele agricole nu pot intra pe el pentru că nu au suficient spaţiu de viraj la niciunul dintre cele două capete.

În urmă cu câteva luni, au fost reluate lucrările pentru lărgirea intrărilor, iar pasajul ar fi trebuit să fie inaugurat în 15 aprilie, dar autorităţile din Curtici s-au tot opus închiderii vechii treceri la nivel cu linia ferată, spunând că pasajul este greşit proiectat şi se vor produce blocaje la ambele capete.

Testele de trafic efectuate marţi după-amiază, la comanda şefilor din CFR, au durat două ore, timp în care vechea trecere a fost închisă cu barieră, iar circulaţia a fost deviată spre pasaj. Martori au fost agricultori, reprezentanţi ai numeroaselor firme de transport din Zona Liberă Curtici-Arad, parlamentari, edilii locali, cu toţii invitaţi de către oficialii CFR, care au vrut să demonstreze că pasajul e funcţional.

Din păcate nu a fost aşa. Concluzia majorităţii a fost că traficul se desfăşoară cu dificultate, din cauza spaţiului mic de manevră pentru vehiculele de mare tonaj, însă reprezentanii CFR spun că se mai caută soluţii.

 „Procesul de expropriere durează peste tot, dar vom analiza posibilitatea lărgirii spaţiului de viraj. Circulaţia se desfăşoară greu şi pentru că e mare traficul în zonă”, a declarat şeful Diviziei Tehnice a CFR, Ion Stoichescu.


Vă mai recomandăm: SPECIAL Cum a ajuns Dorel emblema prostiei în România

FOTO Ingeniozitate a la Dorel în Focşani. Lucrări în infrastructura rutieră, semnalizate cu…pet-uri

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite