Şpaga de 1.300 de euro a băgat în arest pentru 29 de zile un polițist și doi complici | adevarul.ro

Şpaga de 1.300 de euro a băgat în arest pentru 29 de zile un polițist și doi complici

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Poliţistul acuzat de luare de mită şi cei doi complici au primit aseară mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Colegii poliţistului spun că le este ruşine de fapta lui şi că fac tot posibilul ca astfel de infracţiuni să nu se mai repete.

După mai bine de 24 de ore de audieri, aseară, judecătorii au dispus măsura arestării preventive atât pentru poliţistul Ioan Tomoioagă, cât şi pentru ceilalţi doi complici ai săi, Dan Ardelean şi Alexandru Iercoşan. Începând de astăzi, toţi trei bărbaţi acuzaţi de luare de mită, rămân în arest preventiv timp de 29 de zile.


Colegii de breaslă a lui Ioan Tomoioagă, agent de poliţie în oraşul Pecica, spun că le este ruşine de fapta lui şi că de acum înainte vor face tot ce le stă în putinţă ca astfel de infracţiuni să nu mai aibă loc într-o instituţie atât de importană cum este Poliţia.


Drumul şpăgii


„Dezaprobăm total astfel de fapte şi nu înţelegem de ce agentul a recurs la aceste metode. Mai mult ca sigur, având în vedere că poliţistul a primit mandat de arestare, datoria noastră este aceea de a-l suspenda din funcţie. Se continuă cercetările în acest caz”, a spus Estera Biţiş, locţiitorul purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad. Potrivit anchetatorilor, poliţistul Ioan Tomoioagă i-a cerut unui bărbat din Pecica, o sumă de bani pentru a-l ajuta să scape de o pedeapsă.

VIDEO Judecătorii au dispus măsura arestării prevenite în cazul polițistului acuzat de luare de mită

D.B. le-a povestit poliţiştilor că a fost oprit în trafic la începutul lunii martie conducând un autoturism, deşi avea permisul suspendat. Pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară, poliţistul Tomoioagă i-a propus să se întâlnească cu el în afara programului de lucru pentru a găsi împreună o soluţie favorabilă ambelor părţi. Poliţistul i-a cerut bărbatului suma de 1.300 de euro, promiţându-i că-l va ajuta.


Următoarea zi, şoferul susţine că i-a înmânat poliţistului suma de 4.000 de lei, moment în care i-a cunoscut pe ceilalţi doi bărbaţi din Pecica, care potrivit poliţistului ar fi ajutat la soluţionarea cazului. D.B. nu a vrut să le mai dea restul de 300 de euro, astfel că s-a dus ţintă la Parchet şi i-a denunţat pe cei trei.
„Ioan Tomoioagă este angajat în poliţie de 19 ani şi trei luni. Nu a avut nicio abatere disciplinară până în prezent”, a adăugat Estera Biţiş.

Colegul nostru a fost recompensat de câteva ori pentru rezultate bune obţinute în muncă. A avut şi salariu de merit.
Estera Biţiş, purtător de cuvânt

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite