Roşiile sunt sărbătorite la Macea la ”Festivalul părădăicilor” în acest week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscuţi producători de roşii, cei din localitatea Macea, judeţul Arad sărbătoresc în acest sfârşit de săptămână leguma care le asigură subzistenţa în cadrul celei de-a doua ediţi a Festivalului Părădăicilor.

Organizatorii spun că îşi doresc prin acest festival să-i sprijine pe producătorii locali de roşii şi au fost încurajaţi de rezultatele primei ediţii a manifestării când roşiile de Macea au devenit cele mai căutate în pieţele din Arad şi Oradea.

La fel ca şi la prima ediţie, principalul organizator este Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Primăria Macea, Consiliul Local Macea şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.

La festival participă zeci de producători de roşii din toate colţurile judeţului, care îşi expun recolta şi  prepară bulion chiar în faţa vizitatorilor.

De la festival nu lipsesc nici alte produse tradiţionale precum Salamul de Nădlac, Pita de Pecica sau ţuică de Chisindia.
Programul zilei de astăzi a început la ora 9.30, cu participarea la Sfânta Liturghie. La ora 12 va avea loc deschiderea oficială iar la ora 13 prezentarea standurilor. La ora 15 se va face premierea standurilor, după care, de la ora 16, se va da startul la joc şi voie bună, cu Rapsozii Zărandului, Formaţia Gabi Bârsăuan, Dan Onica, Fraţii Roşu, Sonor Band şi Blassito Bar, Ansamblul Podgorenii Covăsânţ şi interpreţi locali. În programul folcloric au mai fost introduşi şi Păstrătorii Tradiţiei, din Pecica.

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit picturi pe faţă dar şi aventuri pe un uriaş tobogan gonflabil.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite