Primăria Arad va ajunge în faţa instanţei de judecată. CLM a respins solicitarea Prefecturii privind arteziana
0
Fântâna arteziană de cinci milioane de euro a fost, astăzi, motiv de dispută în şedinţa de CLM. Tot arteziana va fi şi cea care îi va duce în faţa instanţei de contencios administrativ pe reprezentanţii Primăriei.
Aceştia vor fi nevoiţi să răspundă în faţa instanţei solicitărilor formulate de Prefectură în privinţa hotărârii de aprobare a studiului de fezabilitate al controversatei arteziene de pe Mureş.
De partea Primăriei, în şedinţa de astăzi, au fost doar consilierii Puterii. Astfel, cu 12 voturi favorabile, o abţinere din partea viceprimarului Cătălin Ţiţirigă şi opt voturi împotrivă din partea consilierilor USL, respingerea solicitării formulate de instituţia prefectului a fost aprobată de aleşi.
La şedinţă a participat şi Dan Artimon, reprezentantul Consiliului Local Civic, care a avut o intervenţie înainte de votul aleşilor locali pe proiectul privind arteziana. Reprezentantul societăţii civile a formulat două argumente împotriva proiectului de hotărâre.
„ Aş dori să prezint două observaţii, privind forma şi conţinutul proiectului de hotărâre. Din punct de vedere al formei, nu înţeleg care este raţiunea acestui proiect de hotărâre, dacă există deja o plângere prealabilă a Prefecturii în acest sens. Proiectul acesta nu îşi are rostul cu atât mai mult cu cât a fost deja sesizată şi instanţa de contencios administrativ. În ceea ce priveşte conţinutul, nu a fost respectată legea transparenţei. Nu are rost ca un proiect să fie supus de două ori votului, când s-ar putea vota o singură dată, atunci când se supune la vot bugetul local”, a spus Artimon.
Lilioara Stepănescu, secretarul Primăriei a răspuns imediat. Potrivit acesteia rostul proiectului de hotărâre supus votului a fost impus de normele de conduită din CLM.
„Este treaba CLM de a menţine sau de a revoca propriile hotărâri. Ne aflăm în faţa unei plângeri prealabile a Prefecturii, respectiv a unei sesizări la instanţa de contencios administrativ. Propunem menţinerea hotărârii de consiliu, iar modul de decizie rămâne acelaşi la votul de azi. Hotărârea de consiliu a fost adoptată cu 12 voturi, urmând ca astăzi să avem nevoie tot de 12 voturi, fie pentru menţinerea, fie pentru revocarea respectivei hotărâri de consiliu. Până la sfârşitul săptămânii va trebui să depunem o întâmpinare la acţiunea în contencios a Prefecturii”, a spus Lilioara Stepănescu.
Pentru că a încercat să mai adreseze secretarului Primăriei o întrebare în timp ce acesta din urmă enumera argumentele în favoarea hotărârii, Dan Artimon a fost luat la rost de consilierul PDL, Ovidiu Moşneag, preşedintele de şedinţă. „Nu puteţi să veniţi de pe stradă şi să stricaţi şedinţa noastră” a spus Moşneag. În timpul şedinţei au mai luat cuvântul şi consilierii USL, Ciupe şi Galiş.
„În condiţiile în care există deja o acţiune în instanţă din partea Prefecturii, ce rost mai are votul nostru de astăzi? Cred că ar fi mai potrivit să lăsăm instanţele de judecată să hotărască. Oricum, acest punct a reuşit deja să stânească multe pasiuni. Acesta este şi motivul pentru care, la momentul votului pentru studiul de fezabilitate, noi, consilierii USL ne-am retras din sala de şedinţe. Considerăm că acest subiect este discutat într-o manieră pasională şi susţinem în continuare problema de oportunitate. Ne menţinem votul, în sensul că nu identificăm aspectele de oportunitate ale acestui demers şi considerăm că punctul de vedere al Prefecturii conţine argumente consistente”, a spus consilierul USL, Florin Galiş.
De asemenea, conservatorul Gheorghe Ghilinţă a sărit în ajutorul lui Artimon, cerând ca acesta să fie lăsat să vorbească. Primarul municipiului Arad nu a participat la şedinţă, deoarece este plecat din ţară.