Portret: Marc Lucian Balaşiu, arădeanul care renunţă la vacanţă pentru muncă
0Tânărul arădean îşi sacrifică lunile de vară şi s-a angajat cu normă redusă ca să câştige experienţă pentru atunci când va pleca din ţară.
PROFIL
Născut. 10 octombrie 1992, Arad
Studii. Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”
Experienţă. Studiază filologia
Familie. Are un frate mai mic
Cu gândul la viitor şi la opţiunile pe care le are, Marc Lucian Balaşiu, un tânăr arădean care nu a împlinit încă 17 ani, a decis să-şi sacrifice ultima vacanţă de vară din viaţa sa de elev în favoarea unui job sezonier. Astfel, s-a angajat de la începutul lunii iunie la un restaurant din Arad, pentru o normă de şase ore pe zi, cinci zile pe săptămână.
„Am decis să mă angajez pentru a căpăta experienţă. În plus, la o viitoare angajare, existenţa unui loc de muncă anterior, a experienţei, aduce doar avantaje. Un alt motiv este acela că mă pregătesc de o facultate în afara ţării şi astfel de preocupări sunt apreciate dincolo şi cântăresc greu la dosarul de admitere”, explică tânărul arădean.
Şcoala, pe primul plan
Este mulţumit şi crede că a avut şi noroc că din prima încercare şi-a găsit un job care să i se potrivească. A început să lucreze chiar de la începutul lunii iunie şi îşi va finaliza experienţa în acest domeniu la începutul lunii septembrie.„Nu voi mai putea continua cu munca pentru că încep clasa a XII-a şi vin alte priorităţi”, a mai spus Marc Balaşiu.
A absolvit clasa a XI-a la unul dintre cele mai bune licee din oraş, „Elena Ghiba Birta” şi spune că mai are doar o colegă de clasă care are un job de vară. Recunoaşte că a fost impulsionat şi de mama sa să-şi găsească un job pe perioada vacanţei, „ca să nu piardă vremea”. Nu şi-a propus ca salariul câştigat să îl investească în ceva anume, ci doar să-şi asigure banii de buzunar şi să pună ceva deoparte pentru clasa a XII-a, când ştie că vor fi destule cheltuieli. „Urmează un an destul de greu pentru mine, aşa că e bine să fiu pregătit din toate punctele de vedere”, explică tânărul arădean.
Îşi doreşte să se specializeze în Relaţii Internaţionale şi tocmai de aceea îşi va încerca norocul la universităţi de prestigiu din Europa. „Prefer Anglia şi aceasta va fi prima mea opţiune. Nu exclud însă şi alte variante în Europa”, mai explică tânărul licean arădean, care adaugă că nu îşi doreşte să plece foarte departe de casă, motiv pentru care nu ia în calcul Statele Unite ale Americii.
Cât priveşte regretele, spune că nu îi pare rău să lucreze şi chiar dacă acum îi invidiază pe colegii săi care pleacă în vacanţe sau stau la ştrand toată ziua, la începutul lunii septembrie e pregătit să îşi ofere şi el o vacanţă în toată regula.
Întrebări şi răspunsuri
În condiţiile în care munceşti întreaga săptămână, mai apuci să te bucuri de vacanţă?
Lucrez în fiecare zi doar de la ora 14.00, aşa că dimineţile îmi aparţin în totalitate. În plus, mai am weekendurile la dispoziţie şi atunci profit de timpul liber. Ies cu prietenii, facem mici drumeţii, deci am şi parte de distracţia de vacanţă.
Care este cea de-a doua opţiune a ta dacă nu vei reuşi să studiezi în străinătate?
Nu cred că va fi o problemă, dar am luat în calcul şi această posibilitate. Mă interesează şi o eventuală specializare la Universitatea Bucureşti, fie pe Relaţii Internaţionale sau Ştiinţe Politice.
Ce-i place
Ca oricărui adolescent, recunoaşte că îi plac ieşirile cu prietenii. „Îmi mai place mult sportul şi ieşirile în natură, de orice fel, în aer liber şi iubesc călătoriile”, mărturiseşte tânărul Marc Balaşiu.
Ce nu-i place
Tânărul licean arădean se declară deranjat de incultură. „Sunt relativ puţine lucruri care mă deranjează, dar incultura şi lipsa de civilizaţie sunt unele dintre ele”, explică Marc Balaşiu.