PORTRET: Dorin Ungureanu bate la pas cărările din munţii României

Tânărul adoră senzaţia lăsată de experienţele muntelui, de liniştea pe care o simte după ce a cucerit un vârf.

Muntele i-a făcut cu ochiul prima dată după întâiul an de liceu. O ieşire organizată de profesorul de fizică la Piatra Craiului i-a lăsat în suflet senzaţia unică provocată de cucerirea înălţimilor. Alături de câţiva prieteni, a decis să meargă mai departe.

„În ţară m-am plimbat cam peste tot. E mai simplu să spun zonele pe care nu le-am văzut, Poiana Ruscă şi partea din Moldova. În liceu, 90 la sută din expediţii nu erau planificate. Ne întorceam seara spre casă de la o bere şi hotăram să plecăm a doua zi undeva”, povesteşte Dorin.

Experienţă în Turcia

Fire deschisă la lucrurile ce desprind omul din obişnuit, a luat şi lecţii de pilotaj pe avioane de acrobaţie, iar studenţia l-a găsit înscris în Clubul Alpin Român, de la Cluj.  Îşi aminteşte că, prin 2000, alături de cinci prieteni, a planificat o expediţie în Franţa, pe Mont Blanc, dar şi-au dorit să ajungă şi în Elveţia, pe Matterhorn, considerat cel mai dificil vârf din Europa. Proiectul era cifrat la suma imensă de 30.000 de mărci, moneda în care se „gândea” la acea vreme.

„Am reuşit să strângem banii. Totul a căzut pentru că n-am obţinut vize de la Ambasada Elveţiei. Atunci am rămas doi şi, cu 500 de mărci, am plecat în Turcia. Găseşti multe lucruri şocante pe drum, odată ce ieşi din tiparele cunoscute, gen Kuşadasi. Am ajuns în partea centrală, unde, urcând, am întâlnit sate asemănătoare cu cele de la noi din zona de munte”, spune Dorin. Pe munţii din Ţara Semilunei, a atins cota 3.868 de metri. Tot acolo a întâlnit oameni gata să-i găzduiască fără să le ceară nimic în schimb sau colegi de călătorie pe tren care nu concepeau să nu împartă mâncarea cu ei, atunci când aflau ce drum au. „Am străbătut distanţe imense, descoperind lucruri noi. Turcii sunt stresaţi de pudoare, femeile trecute de 40 de ani ies pe stradă doar acoperite, dar am observat şi lipsa cerşetorilor. Am găsit bătrâne necăjite în pieţe, dar îţi ofereau grăunţe pentru porumbei, în schimbul unui bănuţ”.

Visul Himalaya

Sibian de loc, s-a stabilit de ceva vreme la Arad. Recent, şi-a deschis un restaurant şi speră să-i aducă atâţia bani încât să poată să meargă pe Himalaya şi să-i spună unui ghid de acolo: „Hai să mergem pe Everest!”. „Aş urca oricând. Într-o seară, un prieten din Sibiu mi-a transmis că pleacă pe Negoiu, mi-am amintit de liceu”, a spus Dorin. Are un băieţel şi speră să-i calce pe urme.

Întrebări şi răspunsuri

Ce simţi când ai ajuns în vârful muntelui?
O senzaţie de linişte, pace şi detaşare. Aştept oricând să o iau de la capăt. Merg pe ideea că fiecare, atunci când afirmă că senzaţia e unică, indiferent de ce sport face, are dreptate. Ca şi persoană, trebuie să experimentezi, pentru că nu poţi să-ţi dai cu părerea despre ceva, dacă n-ai trăit.
Pe lângă sponsori, de ce are nevoie alpinismul românesc ca să prindă amploare?
Sunt mulţi oameni de valoare. E nevoie de multă pasiune şi de mai multă promovare. E destul de greu pentru un elev de liceu, care primeşte bani de acasă, sau pentru un student care dă şpagă pentru un loc în cămin, să-şi achiziţioneze echipament de câteva mii de euro.

Ce-i place
Dorin se simte bine atunci când i se pun în faţă lucruri greu de realizat. „Îmi plac provocările, de orice natură”, recunoaşte Dorin Ungureanu.

Ce nu-i place
E dezamăgit de turnura pe care au luat-o lucrurile din jur. „Nu-mi place cum a ajuns lumea astăzi. Aştept 2012 (n.r. anul în care Nostradamus a prezis sfârşitul lumii). Sunt curios ce se va întâmpla”, spune Dorin, căruia nu-i plac nici manelele.

Profil:
Născut. 22 august 1979
Educaţie. Masterat în Ştiinţa Mediului
Experienţă. Comis-voiajor, broker, designer
Familie. Căsătorit, un copil