Pasiunile adevărate înving chiar şi în luptă cu criza financiară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai costisitoare hobby-uri este cel care implică aeromodele telecomandate. Zeci de oameni în toată firea „se joacă” cu micile bijuterii ale tehnicii şi cheltuie pentru asta mii de euro fără să le pese de criză.

Chiar dacă pentru cei mai mulţi mânuirea avioanelor sau elicopterelor telecomandate poate părea o joacă de copii, o mână de pasionaţi consumă timp, energie şi sume impresionante de bani pentru acest hobby.

Bijuteriile tehnicii aeromodelelor scot din buzunar pasionaţilor mii de euro, la care se adaugă şi cheltuielile de transport pentru participarea la diverse competiţii din ţară şi străinătate. „Este un sport foarte serios care adună de la an la an tot mai mulţi pasionaţi şi competitori.

Aeromodele costisitoare

În ciuda crizei, şi în acest an s-a dovedit că pasiunea e mai puternică decât orice alte inconveniente”, a explicat Zoltan Horvath, reprezentant al Clubului de aeromodele Flying Bravo, organizator al uneia dintre cele mai mari competiţii de profil din ţară.

Rudolf Kratovi a venit la festivalul de la Şiria tocmai din Budapesta. Bărbatul spune că are această pasiune de 10 ani şi participă la toate evenimentele cu mare bucurie. „Am un avion cu reacţie Albatros. A costat aproximativ 6.000 de euro, dar e unul foarte performant”, explică maghiarul. Acesta mai adaugă că astfel de modele sunt folosite şi în aviaţie, pentru antrenamentele militarilor.

Şi Florin Căpitănoiu din Bucureşti este mândrul posesor al unui avion de acrobaţie. „A costat cam 3.500 de euro, cât o maşină la mâna a doua”, spune râzând bărbatul, care a adăugat că microbul pentru acest tip de îndeletnicire l-a luat în urmă cu cinci ani. Românul se deplasează la concursuri cu maşina, în care încape şi avionul demontabil.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite