Parada porturilor populare va avea loc pe traseul Primărie - Teatru - strada Meţianu - Piaţa Catedralei - Parcul Reconcilierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada are punct final Parcul Reconcilierii FOTO arhivă
Parada are punct final Parcul Reconcilierii FOTO arhivă

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Minorităţilor de la Arad va avea loc, vineri 6 septembrie 2013 în Parcul Reconcilierii româno-maghiare, în prezenţa vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Surijan.

Vicepreşedintele PE a acceptat ca Festivalul Minorităţilor de la Arad să facă parte, din acest an, din Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor.

„Festivalul minorităţilor în oraşul Arad, cetate culturală a diversităţii” va evidenţia coabitarea celor nouă minorităţi etnice consolidate în judeţul Arad cu majoritatea populaţiei româneşti. Manifestarea cuprinde, ca în fiecare an, parada porturilor populare în centrul oraşului, după care reprezentanţii minorităţilor  vor prezenta un spectacol de dans şi muzică tradiţională, susţinut de ansambluri şi formaţii din judeţul Arad.

„Acest eveniment îşi propune să susţină tradiţiile şi să demonstreze solidaritatea dintre etnii. Totodată, Aradul mai face încă un pas pentru câştigarea titlului de Capitală  Culturală Europeană în anul 2021, demonstrând, prin acest eveniment, excelenta convieţuire a naţiunilor Europei în oraşul Arad, cetate culturală a diversităţii”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. Festivalul Minorităţilor va debuta cu parada minorităţilor, care se va desfăşura, începând cu ora 14.00, în centrul Aradului, pe traseul: Palatul Administrativ – Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – strada Meţianu - Piaţa Catedralei – Parcul Reconcilierii.

În Parcul Reconcilierii, de la ora 14.45, va avea loc un spectacol susţinut de formaţia de dansuri a Cercului Cultural Banat-Ja, formaţia de ţiteraşi din Dorobanţi, ansamblul de dansuri populare maghiare „Búzavirág” din Pecica,  formaţia de dansuri trandiţionale ţigăneşti a Centrului „Curcubeul” din Arad, ansamblul Sálašan al slovacilor din Nădlac, ansamblul de dansuri şi cântece populare sârbeşti  Kolo, grupul vocal ,,Lileia” (Crinul) al ucrainienilor din Târnova.

De asemenea, pe scenă vor urca dansatorii ansamblului “Zărandul” al Palatului Copiilor din Arad şi formaţia “Rapsodia”, condusă de Vasile Rus. În Parcul Reconcilierii româno-maghiare vor fi amenajate standuri de prezentare a minorităţilor, standuri cu produse tradiţionale şi se vor desfăşura ateliere de creaţie (pictură, artizanat).

Programul Festivalului Minorităţilor din Arad
Vineri, 6 septembrie 2013
14.00 - 14.30 Parada minorităţilor pe traseul Primărie – Teatrul Clasic “Ioan Slavici” - Parcul Reconcilierii
14.30 - 14.45: Deschiderea Festivalului Minorităţilor - Parcul Reconcilierii cu participarea Filarmonicii de Stat Arad
Discursuri: Laszlo Surjan, Gheorghe Falcă, Iosif Matula
14.45-15.00: Vizitarea standurilor de prezentare a minorităţilor, a standului de prezentare “Anul European al Cetăţenilor”, precum şi a expoziţiei fotografice cu imagini din municipiul şi judeţul Arad
15.00 - 16.00: Momente artistice specifice fiecărei minorităţi
16-16.40: Concert oferit de formaţia Rapsodia, condusă de Vasile Rus, cu selecţii din folclorul românesc şi al minorităţilor
16.00 - 17.30: Ateliere de creaţie: pictură, sculptură, artă fotografică, tehnica origami
Ora 17.50 - Închiderea Festivalului
Ora 18.00 - Concert la Filarmonica de Stat Arad

Vă mai recomandăm: Concert de cameră dedicat aniversării poetului Toth Arpad, la  Festivalului Minorităţilor

Laszlo Surjan, vicepreşedintele Parlamentului European, va participa la Festivalul Minorităţilor de la Arad

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite