O tânără a murit în braţele medicilor. Cei care au dus-o la spital au declarat că a consumat droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata a fost dusă la spitalul din Arad FOTO aradon
Fata a fost dusă la spitalul din Arad FOTO aradon

Dosar de cercetare penală după ce o tânără care a fost dusă la spitalul din Arad, de către doi bărbaţi, a murit. Când a ajuns la urgenţe (sâmbătă), tânăra se afla în stop cardio-respirator, iar unul dintre însoţitori le-a spus medicilor că aceasta consumase droguri.

În momentul de faţă poliţiştii şi procurorii fac cercetări după ce pacienta de 29 de ani a murit la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Manevrele de resuscitare efectuate de medici nu au dat rezultate, fiind declarat decesul.

Se pare că tânăra ar fi din Bacău, iar maşina în care a fost adusă avea numere de Bihor. Cei doi bărbaţi care au dus-o au părăsit rapid spitalul când au aflat că aceasta a murit.

Reprezentanţii Spitalului au anunţat Poliţia, care a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă. Dosarul a fost repartizat unui procuror, urmând să aibă loc audieri. În urma efectuării autopsiei se va stabili dacă tânăra a consumat droguri.

Mai puteţi citi: Condamnări-record pentru traficanţii de droguri prinşi în Portul Constanţa. Instanţa a confiscat 2.307 kilograme de cocaină

Poliţist rănit de un traficant de droguri în timpul unui flagrant. Studenţi de la Calculatoare, implicaţi în dosar

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite