O arădeancă cere înapoi taxa „verde“ pe maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Palea solicită în instanţă restituirea taxei de poluare, declarată ilegală de Uniunea Europeană. Viorica Palea este una dintre sutele de persoane care îşi caută dreptatea în instanţă, după ce au plătit o taxă de poluare pe maşinile second-hand. Curtea Europeană de Justiţie a decis că taxa este ilegală.

„Mai am cunoştinţe care şi-au recuperat banii pentru taxa de poluare. Eu am cumpărat o maşină second-hand din Germania pentru care am plătit în luna martie a anului trecut suma de aproximativ 1.600 de lei, aşa-zisa taxă de poluare. Sincer, până nu am fost pusă în faţa faptului împlinit, nici nu am ştiut că trebuie să achit atâta. Acum am discutat deja cu un avocat care s-a oferit să mă ajute. Sunt convinsă că voi câştiga şi îmi voi recupera banii“, a declarat Viorica Palea.


Zeci de procese


În ultima perioadă, Tribunalul Arad a fost luat cu asalt de proprietarii de maşini care doresc să-şi recupereze taxa de poluare. În ultima săptămână au fost înregistrate 80 de cauze având ca obiect restituirea taxei de poluare. Până în data de 6 ianuarie, instanţele arădene sunt în vacanţă judecătorească. În această perioadă se judecă doar cauzele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă. Cauzele înregistrate în această perioadă vor primi termen de judecată începând cu data de 9 ianuarie 2012, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Arad.


S-au luat unii după alţii


Reprezentanţii Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Arad spun că instituţia are peste 500 de procese similare pe rol. „În ultima vreme, au fost sentinţe favorabile pentru reclamanţi, date de Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara. Foarte multe persoane care au plătit taxa au luat legătura cu diverşi avocaţi. Oamenii au fost nehotărâţi, dar văzând că instanţele le dau câştig de cauză, au intentat şi ei procese“, a declarat Călin Arusti, purtător de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice Arad.
Finanţele au restituit deja o parte din taxa plătită de peste 300 de contribuabili, suma achitată deja ridicându-se la aproape 2,5 milioane de lei. De la apariţia taxei până în prezent, Fiscul arădean a încasat din taxa auto peste 42,5 milioane de lei. Şansele ca proprietarii de autoturisme să îşi recupereze banii sunt destul de ridicate. Asta după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis, în aprilie 2011, că taxa percepută de statul român este ilegală.


„Instanţele româneşti sunt obligate să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale“, a explicat avocatul Marius Danci.

Acum am discutat deja cu un avocat care s-a oferit să mă ajute. Sunt convinsă că îmi voi recupera banii
Viorica Palea, arădeancă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite