Migranți din Pakistan și India, ascunși printre tone de grâu. Granița Aradului, asaltată de fugari
0Șase migranți s-au ascuns într-un camion cu grâu în speranța că vor trece neobservați și vor ajunge într-o țară mai bogată. Este vorba despre bărbați din Pakistan și India, cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani.

Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac (Arad) au depistat, ascunși într-un automarfar ce transporta grâu, șase cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul este cercetat pentru trafic de migranți.
„În data de 4 septembrie 2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, grâu pe ruta România-Italia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, în grâul transportat, șase cetățeni străini”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, inspector de poliție Andrei Alexandru Dincă.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan și India, cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Încă opt găsiți la Vărșand
Totodată, în data de 4 septembrie 2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand (Arad) au identificat, în apropierea frontierei, în două autoturisme care circulau în regim taxi, opt cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Pakistan și Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 și 41 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.