Gospodinele prepară astăzi colăcei în formă de opt, iar bărbaţii beau 40 de pahare cu vin
0Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc, astăzi, pe Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia. Potrivit tradiţiei, gospodinele prepară colăcei în formă de opt, iar bărbaţii trebuie să bea 40 de pahare cu vin. Sfinţii 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman Licinius.
Aflând despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, cei 40 de soldaţi au fost întemniţaţi timp de opt zile şi bătuţi cu pietre.
Toate încercările care le-au făcut ca să renunţe la credinţă n-au dat rezultat. Şi atunci s-a gândit comandantul respectiv să-i dezbrace de haine şi să-i ducă într-un lac, care era în centrul oraşului Sevastia lângă un Gimnaziu. S-a gândit să-i bage în lac, iar la 9 martie iernile erau grele acolo fiind regiune muntoasă, şi sperau să nu mai iasă niciunul viu de acolo. Au stat noaptea acolo dezbrăcaţi şi se vorbeşte că ei s-au îmbrăţişat să-şi păstreze căldura.
Unul dintre cei 40 de soldaţi nu a mai rezistat şi a cerut să fie scos pentru a intra în baia caldă din apropiere. Din cauza diferenţei de temperatură acesta a murit. Un alt creştin, martor al evenimentului, a intrat în apa rece alături de ceilalţi pentru a-şi mărturisi credinţa sa în Hristos. Dimineaţa, când au văzut că nu au murit, s-a hotărât arderea lor pe rug.
Martirajul celor 40 de soldaţi creştini - Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie - semnifică dăruirea totală faţă de Hristos.
Liturghia Darurilor
Anul acesta, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se săvârşeşte pentru prima dată, în Postul Mare, în ziua sărbătoririi a Sfinţilor patruzeci de mucenici. Ea este cea de-a treia Liturghie din cultul Bisericii Ortodoxe şi se poate săvârşi în orice zi a Postului Mare, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, a zilelor aliturgice.
Tradiţia populară
Potrivit tradiţiei populare, în această zi, femeile prepară mucenici, colăcei mici, unşi cu miere peste care se presără cu nucă măcinată. Mucenicii se împletesc în formă de opt, cifră care semnifică infinitul.
Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi şi apoi sunt consumaţi în familie sau sunt daţi de pomana morţilor pentru că se spune că în această zi sufletele celor decedaţi coboară pe pământ pentru a-şi vizita rudele. În această zi, bărbaţii trebuie să bea, conform tradiţiei, 40 de pahare cu vin. Se spune că acestea reprezintă sângele vărsat de cei 40 de sfinţi mucenici din cetatea Sevastei.
Cei care nu pot sa bea cele 40 de pahare cu vin, e bine ca măcar să guste vin în această zi sau să fie stropiţi cu vin, pentru a avea putere de muncă peste an.
În credinţa populară în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moşilor, zile calde.