FOTO La Antwerp, între Boston şi Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru arădeni s-au aflat printre alergători
Patru arădeni s-au aflat printre alergători

Solidaritatea umană şi-a demonstrat încă o dată forţa. Peste 34.500 de alergători au luat startul la cea de-a 28-a ediţie a maratonului de la Antwerp (Belgia), în aplauzele miilor de spectatori.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa primarului din Antwerp - Bart De Wever - şi a ministrului flamand Kris Peeters. Printre alergători s-au numărat şi patru arădeni, care au luat startul în această competiţie: Laurenţiu Gavra - 42 km, dar şi Raluca Creţu - 5 km, Alexandra Nădăban - 5 km şi Oana Moldovean - 5 km.

„Recordul personal la maratonul din Antwerp înseamnă, pe lângă efortul care stă în spatele rezultatului şi sprijinul moral al apropiaţilor care mă susţin să cred într-un ideal aparte. Observ că de la un an la altul sporturile de masă devin tot mai populare în România, motiv pentru care nu doresc ca cifrele să mă singularizeze, ci să întărească ideea că posibilul nu are limite”, ne spune Laurenţiu Gavra.

Laurenţiu Gavra a parcurs cei 42 de km în 3h, 11m,  în timp ce ceilalţi arădeni înscrişi au parcurs traseul de 5 kilometri în 30 de minute.

Europarlamentarul Iosif Matula apreciază efortul celor patru arădeni care au ales să alerge la maratonul din Belgia.

„Trei din cei patru arădeni sunt membri ai cabinetului europarlamentar din Bruxelles, iar  cea  de-a patra, Alexandra, este originară din Chişineu-Criş. Îi felicit pentru că au urmat exemplul lui Laurenţiu şi au înţeles rolul sportului de masă. Cred că simbolul singurătăţii alergătorului de cursă lungă se transformă încet-încet într-un simbol al unităţii, al solidarităţii faţă de unele evenimente, cum au fost atentatele de la maratonul din Boston”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula.

De asemenea, Iosif Matula îşi exprimă speranţa că aceeaşi echipă, se va alinia – „dacă timpul le va permite” - şi la startul crosului din  Arad, aflat la cea de a treia ediţie.

Mai puteţi citiLondra se pregăteşte de maraton. Poliţia sporeşte măsurile de securitate, după atacul din Boston

Împreună pentru Boston, mini-maraton de solidaritate la Chişinău

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite