FOTO Amprenta unui regim pe un secol de viaţă: o arădeancă ajunsă la vârsta de 100 de ani nu poate uita nedreptăţile pe care i le-au făcut comuniştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost vizitată de către oamenii din localitate
Femeia a fost vizitată de către oamenii din localitate

A muncit o viaţă întreagă din greu, însă a trecut peste toate problemele şi a ajuns la vârsta de 100 de ani. Ecaterina Petruţ din localitatea arădeană Sintea Mare a rămas singură de câţiva ani, iar pentru că este foarte bătrână şi nu mai are putere să se întreţină singură a fost luată în grijă de o nepoată.

Femeia a muncit de mică pământul, însă pe când era la vârsta adolescenţei, acesta i-a fost luat de către comunişti, odată cu colectivizarea, aşa că a fost nevoită să se angajeze.

„O duceam bine. Aveam  mult pământ pe care îl lucram cu drag alături de familie. Aveam tot ce ne trebuie, nu ne lipsea nimic. Îmi aduc aminte că avem mai puţin de 20 de ani când toată averea ne-a fost confiscată. La început, guvernul comunist a hotărât ca moşierii să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile pentru colectivizare. Exproprierea a început cu chiaburii şi s-a încheiat cu ţăranii de rând. Oamenii au rămas fără pământuri, utilaje agricole şi chiar animalele din bătătură. Nimeni nu a avut ce face, ne-au luat tot. Atunci şi noi am început să o ducem tot mai greu a trebuit să mă angajez ca să avem bani”, spune femeia.

După Revoluţie, femeia a reuşit să-şi recâştige pământurile. Deşi au trecut ani buni de când pământul i-a fost luat, Ecaterina Petruţ spune că a fost cel mai greu moment din viaţa ei pe care şi-l aminteşte şi după 80 de ani.

Dacă pe vremuri aceasta avut probleme cu statul, acum autorităţile locale sunt de partea ei şi au participat la aniversarea vârstei de o sută de ani. Astfel, reprezentanţi ai administraţiei locale au ţinut să-i facă femeii o frumoasă surpriză şi au mers pentru a o felicita. Primarul comunei Sintea Mare, Valentin Erdos şi viceprimarul Lucian Flueraş au ţinut să fie alături de Ecaterina Petruţ şi de familia acesteia. De asmenea, ansamblul „Moştenitorii” din Sintea Mare a fost prezent la evenimentul de ieri.

„Am dorit să fim alături de Ecaterina Petruţ la împlinirea vârstei de o sută de ani. Îmi doresc ca şi anul viitor să fim prezenţi la aniversarea doamnei Petruţ. Am venit aici împreună cu domnul primar, dar şi cu aproximativ o sută de localnici. Îmi doresc să particip la evenimente similare la noi în comună. Am considerat că este un bun prilej de a fi alături de Ecaterina Petruţ pentru a-i ura toate cele bune”, ne spune Lucian Flueraş, viceprimarul comunei Sintea Mare.

Ecaterina Petruţ nu este cea mai bătrână persoană din Sintea Mare. Ana Sereş va împlini anul acesta 106 ani.

Ambele femei sunt apreciate în judeţ. Chiar dacă au o vârstă aşa de înaintată ele sunt lucide şi pot purta o discuţie. Mai mult de atât îşi amintesc lucruri pe care mulţi le-au uitat.

Mai puteţi citi: Neobosita „veterană” din Sintea Mare: la 105 ani face mâncare, spală şi mătură

Jandarm de 101 ani sărbătorit de colegii sai mai tineri
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite