Festivalului de Muzică de Stradă hARmony scoate arădenii la dans
0
Arădenii sunt aşteptaţi în aceste zile la Festivalului de Muzică de Stradă hARmony,. După ce au dansat pe Meţianu urmează alte zile de distracţie în stradă.
Evenimentul a debutat în data de 31 mai, cu Parada Artelor, pe traseul Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” – Piaţa Avram Iancu. Cunoscuta trupă arădeană Lupus Dacus a fost în capul coloanei de tineri care s-au deplasat în centrul oraşului, iar animatorii evenimentului au fost doi dintre artiştii îndrăgiţi ai Aradului, Claudia Iuga şi Zoltan Lovas.
Ziua de astăzi, 2 iunie, aduce în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Stradă „hARmony” spectacole în Parcul Pădurice, str. Meţianu, Parcul Eminescu, Parcul Copiilor, pe trotuarul din faţa Hotelului Ardealul şi pe Platoul Palatului Administrativ! Vedeta serii este trupa Lupus Dacus, care va încânta publicul arădean cu o operă medievală, acompaniată de jonglerii cu foc ale unei reputate trupe medieşene!
Vineri, 3 iunie, în a treia zi a festivalului internaţional de muzică de stradă „hARmony” intră în scenă două importante capete de afiş: ToDay, de la Bucureşti, şi duoul Sanem Kalfa (Trabzon - Turcia) şi George Dumitriu (Amsterdam - Olanda).
Sanem Kalfa este originară din oraşul Trabzon (Turcia) şi a făcut studii de muzică clasică, îndreptându-se apoi spre jazz şi începându-şi cariera de vocalist. A câştigat Concursul Internaţional de Jazz de la Montreux. George Dumitriu este băcăuan, a studiat în România, Olanda şi SUA; este multi-instrumentist, în prezent fiind profesor de chitară-jazz la Conservatorul din Amsterdam şi de improvizaţie violă la Conservatorul din Groningen.
Concertul propune un recital de muzică turcească, portugheză, italiană, braziliană, cu armonii exotice.
Sâmbătă, 4 iunie, este cea mai intensă zi la hARmony, Festivalul Internaţional de Muzică de Stradă din Arad! Dimineaţa debutează, la ora 10, cu o surpriză în… Piaţa Mihai Viteazu, după care distracţia se mută pe faleza Mureşului!
Programul evenimnetelor:
Joi, 2 iunie
Spectacole stradale:
17.00-18.15 Şcoala Populară De Arte – str. Meţianu (muzica usoara)
Liceul De Artă – Parcul Pădurice
Palatul Copiilor – Parcul Eminescu
16-17.30 ClubMusic ABC – Parcul Copiilor
16- 16.45 Grup vocal Gospel & Lucia Aioanei (musical) – Hotel Ardealul
16.45-17.30 Ansamblul Johann Strauss Modern – Hotel Ardealul
Spectacol Platoul Primăriei
18.00-18.15 PREZENTARE/ ANDREI ANDO
18.15-19.00 – Fantazia
19.00- 20.00 – Grup vocal Gospel
20.00-21.30 – Lupus Dacus &Jonglerii cu foc
21.30 – 22.15 – Two to tango (cu animaţie – dans )
Vineri, 3 iunie
Spectacole stradale:
16-17 – Ofensiva Tinerilor – în faţa Teatrului
16-17 HIDRO GRUP & REVIVAL – Gara CFR
17-18 – Ansamblul Johann Strauss Modern– Podgoria
16-18 Palatul Copiilor/ Şcoala Populară de Arte / Liceul De Artă
Spectacol Parcul Pădurice
19.00-19.15 – Moderaţie/ Prezentare program&artişti
19.15-20.00 – Today
20.00-21.00 – Sanem Kalfa şi George Dumitriu
Sâmbătă, 4 iunie
Ora 15: invitaţi: Ansamblul Johann Strauss Modern , Grup vocal Gospel & Lucia Aioanei (musical), Ora 15-15.45: LiveMuseArt Academy (recital de chitară cu voce, pian, teatru individual şi scenetă pentru copii) - participanţi de la Şc. Pop de Arte, Palatul Copiilor, Liceul de Artă, ClubMusic ABC.
Parcel Eminescu:
18.00 – 18.45 LiveMuseArt Academy
18.45-19.00 Moderaţie închidere festival
19.00-19.45 La Stravaganza (cvartetul de clarinet)
19.45 20.15 Grup vocal Gospel
20.15-20.45 Ansamblul Johann Strauss Modern
20.45-21.30 JazzyBit
21.30 Surpriză pentru public!
În cadrul programului va susţine un recital extraordinar şi octetul de alămuri din Arad!
Sâmbătă, ora 19, în cartierul Bujac, în parcarea Bisericii Golgota:
-Cătălin Ciuculescu Band
-Cristi Cazacu şi prietenii
Vă mai recomandăm: Festivalul Muzicii de Stradă - "Un eveniment independent pentru dependenţii de muzică"
Elenii vor sărbători în stradă de ziua lor. Muzica grecească va răsuna în Piaţa Ovidiu