FESTIVAL Mii de clătite au fost preparate timp de două zile la Moneasa
0Staţiunea a fost plină cu o săptămână înainte de evenimentul care a purtat de această dată denumirea "Parada Clătitelor". Zeci de reţete au făcut deliciul turiştilor din staţiunea arădeană.
Mii de clătite au fost preparate timp de două zile în staţiunea Moneasa din judeţul Arad. Toate acestea au fost servite de către miile de vizitatori care au participat la un eveniment gastronomic deosebit. Este vorba despre „Parada Clătitelor", eveniment aflat la a XII-a ediţie. Până acum, acest eveniment purta denumirea de Festivalul Clătitelor, însă numele a fost înregistrat la OSIM de către altcineva. Astfel, organizatorii au decis ca denumirea să fie „Parada Clătitelor" şi timp de două zile, Moneasa să îmbrace straie de sărbătoare.
Pe aleea principală a staţiunii au fost amenajate standuri de preparare a clătitelor, dar şi standuri cu diverse alte produse. Clătitele au fost preparate de agenţi economici, dar şi de reprezentanţii unor primării din judeţul Arad, printre care Târnova, Ineu, Cermei, Buteni, Beliu. De asemenea, printre cei care au preparat şi servit clătite au fost şi reprezentanţi ai unor partide politice.
La ediţia din acest a evenimentului de la Moneasa au fost preparate şi servite 50 de feluri diferite de clătite, printre care clătite cu brânză, cu dulceaţă, cu cremă de ciocolată, cu scorţişoară, cu nuci, cu creier, clătite cu dulceaţă de trandafiri, clătite cu dulceaţă de nuci verzi. Clătitele au putut fi cumpărate de la standuri cu preţuri cuprinse între 1 leu şi 5 lei, în funcţie de mărime şi umplutură.
"Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi şi sperăm să vă simţiţi bine la noi", a spus Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa. "Sloganul din acest an al evenimentului a purtat denumirea de «Clătite în carnaval». Între orele 12-14, clătitele s-au dat gratuit", a explicat Zotan Lovas, sufletul acestui eveniment. Organizatorii acestui festival sunt Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean, Primăria comunei Moneasa şi staţiunea Moneasa. De la acest eveniment nu a lipsit nici Teo Morar, iniţiatorul festivalului acum 12 ani.
Ana Maria Dragoş, directorul centrului Cultural Judeţean spune că în acest an numărul clătitelor preparate a fost cel mai mare. Mai exact s-au preparat peste 20.000 de clătite. În cadrul acestui eveniment au avut loc mai multe concerte. Staţiunea Moneasa a fost plină de vizitatori din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate, iar hotelurile pline până la refuz. "Nu mai avem locuri de săptămâna trecută. Totul a fost ocupat", a spus Nicoară Creţ, administratorul de la Hotel Moneasa.
Organizatorii evenimentului au spus că pentru preparea clătitelor, în cele două zile în care s-a desfăşurat evenimentul au fost folosite câteva sute de kilograme de făină, peste 1.000 de ouă şi sute de litri de lapte. Următorul eveniment care va avea loc la Moneasa, în 8 şi 9 septembrie, este prima ediţie a festivalului de gastronomie "Glasul Ceaunelor".