Femeia de 78 de ani care s-a aruncat în Mureș a murit în spital. Fiica ei este internată la Psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre femeile care s-au aruncat în Mureș vineri, 14 iulie 2023, la ora 19,53 de pe pasarelă cu scopul de a se sinucide, a murit la spital. Fiica ei este stabilă și internată la Psihiatrie.

Femeia a fost internată la Spitalul Județean FOTO arhivă Adevărul
Femeia a fost internată la Spitalul Județean FOTO arhivă Adevărul

Este vorba despre mama care avea 78 de ani și care suferea cu nervii. Ăsta ar fi fost și motivul pentru care și-a dorit să moară. Fata ei care are 52 de ani a spus că nu poate trăi fără ea și astfel au decis să moară împreună.

Mama după ce a fost scoasă din apă și resuscitată de către jandarmii arădeni până la venirea echipajelor medicale a ajuns la spital unde a fost internată în stare gravă pe Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă II.

Femeia de 78 de ani nu a mai putut fi salvată, iar după ce a fost internată câteva zile în stare gravă a murit. Fiica ei, de 52 de ani, se află în continuare internată la Psihiatrie.

Fiica a fost salvată de către fata de pe ski jet, care a devenit eroina Aradului. Este vorba despre Daniela Denisia Dan.

Daniela a povestit ulterior că femeia mai tânără salvată de ea din apă i-a mărturisit că mama sa este „bolnavă cu nervii” și că nu vrea să se trateze. „Nu mai rezist, am decis să ne sinucidem amândouă, eu nu pot să trăiesc fără ea”, i-a mărturisit femeie Danielei. Salvatoarea spune că femeia i-a mai povestit că nu mai are pe nimeni, doar pe mama ei.

Acțiune pentru sprijinul fiicei 

Daniela Denisia Dan, fiica patronului de la Port Arthur, un restaurant de pe malul Mureșului, împreună cu echipa va organiza un eveniment caritabil, iar banii vor fi dați fiicei, erau pentru ambele dar dacă mama a murit acum fiica va avea nevoie de sprijin. 

Evenimentul se numește: „Alături de eroina noastră!” și se va desfășura vineri, 21 iulie, de la ora 17.00, la Port Arthur. Mai exact se va găti fasole cu ciolan la ceaun, iar cei care vin și doresc o porție vor dona banii pentru cele două femei.

 „Probabil știți cu toții că Daniela Dan a fost protagonista actului de eroism prin care a salvat de la moarte două femei ( mama de 78 de ani și fiica de 52 de ani), care ajunse în pragul disperării, s-au aruncat în Mureș pentru a-și pune capăt zilelor. Daniela, eroina noastră, vinerea trecută mi-a spus: «Marcello, dacă aceste femei au recurs la un asemenea gest extrem, cu siguranță au nevoie de sprijinul nostru», astfel încât a venit cu propunerea organizării acestui eveniment”, este mesajul care însoțește anunțul evenimentului creat pe site-ul de socializare Facebook.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite