Fals poliţist, arestat după două luni în care a oprit maşini lângă Vama Nădlac
0Un tânăr de 22 de ani din Arad a fost arestat preventiv, fiind acuzat de urzurparea de calităţi oficiale. Tânărul este acuzat că, timp de două luni, a făcut pe poliţistul oprind maşini în apropiere de Vama Nădlac.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Arad cercetează un bărbat de 22 de ani, din Arad, bănuit de săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale. Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie – februarie 2021, cel în cauză, pretinzând a fi angajat al unei instituţii şi folosindu-se de documente false şi o uniformă cu inscripţii şi grade, ar fi oprit autovehicule în apropierea P.C.T.F. Nădlac”, a transmis IPJ Arad, potrivit aradon.ro.
Potrivit sursei amintite, în maşina tânărului au fost descoperite: un girofar,un stroboscop, diverse documente şi legitimaţii. „Poliţiştii continuă documentarea în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale a bărbatului, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, se arată într-un comunicat al IPJ Arad.
Din primele cercetări a reieşit că tânărul nu ar fi cerut bani celor opriţi, limitându-se la verificarea documentelor.
Vă recomandăm şi:
Cozi imense de tiruri, lungi de câţiva kilometri, în vămile de la frontiera de vest a României