Cineaştii din 11 ţări se află la Arad. Are loc atelierul de film documentar Aristoteles
0
Participanţii „Aristoteles” au sosit în Arad. Este vorba despre 12 persoane, care în perioada 3 iulie – 5 august se vor afla, în comuna Bata, judeţul Arad, unde se desfăşoară atelierul de film documentar Aristoteles Workshop, aflat anul acesta la cea de-a XII-a ediţie.
La workshop sunt prezenţi participanţi din Croaţia, Franţa, Iran, Israel, Marea Britanie, Olanda, România, Serbia, Turcia, Ungaria şi Vietnam, fiind îndrumaţi de expertul francez Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE France, cu peste 40 de ani de experienţă în domeniu, tutorii Nino Kirtadze (Georgia/ Franţa) şi John Appel (Olanda).
Ediţia din acest an Aristoteles Workshop este organizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România, DACIN SARA, fiind susţinută de către Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad, Primăria Comunei Şiria şi Asociaţia “Cetatea Şiria”.
„Susţinem astfel de iniţiative care sperăm noi, vor avea ca finalitate promovarea judeţului Arad atât în România, cât şi peste hotare. Consider că avem multe locuri frumoase în judeţaşa că tinerii cineaşti vor avea ce să filmeze. Ediţia aceasta va fi una aparte, dat fiind faptul că participanţii provin din culturi foarte diferite. Aştept cu interes să văd rezultatul muncii lor”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele CJA.

La final, proiectele realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate în faţa unui juriu de profesionişti internaţionali, la Cinema Arta din Arad.
Vă mai recomandăm: Sâmbătă începe Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier”