Cel mai mare rozarium din ţară şi-a întâmpinat oaspeţii cu peste 1850 de specii
0Sărbătoarea trandafirilor a adunat, în weekend, la Mândruloc iubitori de roze, care au admirat soiuri aduse din Marea Britanie şi China. Cel mai mare rozarium din ţară şi-a întâmpinat oaspeţii, ca la fiecare început de vară, cu peste 1850 de specii.
Bazele celui mai mare parc dendro-floricol din Estul Europei au fost puse în urmă cu patru ani, de către Mihaela Buzatu. Iar astăzi pe aleile parcului îşi împrăştie aroma cea mai mare colecţie de roze din România, cu 1.850 de specii de trandafiri, mai mult cu 300 decât anul trecut. Se estimează chiar că, la anul, rozariumul va fi mai bogat cu alte cîteva sute de soiuri.
Rozariumul se întinde pe aproximativ 3 hectare şi este unic în ţară prin prisma numărului mare de soiuri existente. Unele sunt aduse din China sau America, ori chiar de la curtea reginei Angliei, în timp ce altele au fost obţinute chiar aici.
Trandafirul Decadei, la Arad
Ca în fiecare început de vară, în ultimii trei ani, rozele au fost sărbătorite în cadrul unui ceremonial special ce a cuprins spectacole şi concerte. „Este una din cele mai frumoase grădini, parcă mai frumoasă decât cea de la Monte Carlo”, a declarat Victor Popa, un vizitator.
Anul acesta, vedetele sărbătorii au fost câteva roze multipremiate. Un astfel de trandafir a fost numit, recent, Trandafirul decadei. „Trandafirul se numeşte Eden Rose. Unii îl cunosc şi ca Pierre Rosain şi este celebru pentru că a luat premiul de trandafirul mondial al decadei, în principal, datorită delicateţii culorilor”, a explicat mândră Mihaela Buzatu, proprietara rozariumului de la Mândruloc.
„E extraordinar. Faţă de florile de pe piaţă, care nu au un miros, acestea sunt senzaţionale. Bunica mea avea o grădină superbă şi m-a învăţat sa iubesc trandafirii”, a declarat Mioara Silaghi, o arădeancă venită să admire soiurile rare de trandafiri.
La mare preţ
Preţurile exemplarelor de trandafiri existente în acest parc dendro-floricol pleacă de la cinci euro şi pot ajunge până la câteva sute, în funcţie de munca depusă pentru obţinerea lor. „Valoarea unei plante de trandafir creşte datorită unor operaţiuni migăloase, ca altoirea”, a explicat profesor conferenţiar agronom, Avram Fitiu.