Cartierele comuniste din Arad vor avea o altă faţă. BERD a împrumutat primăria cu 20 de milioane de euro
0
Primăria Arad şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat, miercuri, acordul prin care municipalitatea primeşte un împrumut de 20.000.000 de euro pentru ”regenerarea urbană”.
Astfel, lucrările din cadrul proiectului ”Regenerarea Urbană a cartierelor de blocuri construite înainte de 1989” ar urma să începă anul viitor. Investiţiile totale sunt estimate la 50.000.000 de euro, iar 20.000.000 de euro provin dintr-un credit oferit de BERD.
Contractul de împrumut a fost semnat de către reprezentantul BERD pentru România şi Bulgaria şi primarul Gheorghe Falcă, iar suma de 300.000 de euro este oferită de către bancă drept sprijin pentru realizarea proiectului tehnic.
Potrivit înţelegerii cu BERD, împrumutul va fi rambursat în 18 rate semestriale.
„Vom realiza un număr important de parcări, cu o suprafaţă de peste 230.000 metri pătraţi, vom realiza peste 40 de kilometri de trotuare, vom ridica acea calitate a spaţiilor verzi pe şapte hectare, iar pe suprafaţa de 14.000 de metri pătraţi vom realiza locuri de joacă pentru copii. Proiectul tehnic se va finaliza în septembrie şi sperăm ca în primăvara - vara anului viitor să avem constructorul”, a spus Falcă, primarul Aradului. Aradul va avea primele parcări supraterane în cartiere.
În Alfa, de exemplu, vor fi realizate două parcări etajate. În total, nouă construcţii de acest fel vor apărea în oraş.
Vă mai recomandăm: Aradului a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii. Astfel va participa la programul „Oraşe Europene“
„Calea Ferată din Moldova” va garanta doar parţial împrumutul de la BERD