Cartiere mai colorate cu blocuri reabilitate. Încă şapte imobile au intrat în program

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte clădiri din oraş vor beneficia de finanţare pentru lucrări de modernizare, numărul fiind mai mare decât anul trecut. Proprietarii apartamentelor din blocurile care au intrat în programul de reabilitare trebuie să plătească între 600 şi 990 de euro.

Alte blocuri din Arad vor intra, în acest an, în programul de reabilitare termică, după ce primăria a reuşit să economisească bani la organizarea licitaţiei pentru primul lot de clădiri propuse pentru reparaţii. Este vorba despre şapte blocuri, iar potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali au fost economisiţi aproape 1,4 milioane de lei.

Renovare totală

Până acum în acest program au mai fost cuprinse 17 blocuri. De această dată pe listă sunt blocurile: 21 – scările A, B şi C, de pe strada Banu Mărăcine, 341 din Micălaca, blocul 6, toate scările de pe strada Ştefan cel Mare, respectiv blocurile 318 şi 309.

,,Lucrările care se vor executa la blocurile cuprinse în programul de reabilitare termică sunt de termoizolare a clădirii, care va impune şi o zugrăvire a faţadelor, montarea de şarpante, precum şi înlocuirea părţilor comune, cum ar fi ţevi, instalaţii, dar şi izolarea termică a pereţilor exteriori”, a spus Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Frig în apartamente


Cei care locuiesc în blocurile respective spun că era nevoie de astfel de lucrări, deoarece clădirile nu sunt construite cum trebuie. „Este foarte frig iarna şi poate aşa se vor încălzi mai repede şi apartamentele noastre. Se pierde multă căldură”, spune Liviu Rus. Cei care nu locuiesc în blocurile care au intrat în program spun că de ani de zile aşteaptă reabilitarea şi tot degeaba. „Unii proprietari nu au bani să investească în asemenea lucrări. Este o sumă mare pentru noi”, a spus Adi Bolog.

Lucrările costă sute de euro de apartament

Conform studiilor de fezabilitate, proprietarii de apartamente trebuie să plătească între 600 şi 990 de euro pentru reabilitare. Sumele diferă în funcţie de suprafaţa apartamentelor şi de mărimea blocului, respectiv de suprafaţa care trebuie reparată. Pentru a reuşi să achite aceşti bani mulţi apelează la împrumuturi.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite