Arad: ORAŞUL PE SCURT / Instructorii sportivi, pe val | adevarul.ro

Arad: ORAŞUL PE SCURT / Instructorii sportivi, pe val

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Arad: ORAŞUL PE SCURT / Instructorii sportivi, pe val
Arad: ORAŞUL PE SCURT / Instructorii sportivi, pe val

Cele mai importante ştiri din ediţia locală a cotidianului "Adevărul de Seară". 

Instructorii sportivi, pe val
Direcţia pentru Sport a Judeţului Arad, în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” organizează începând de astăzi cursuri de formare ca instructori sportivi, la mai multe discipline. Candidaţii trebuie să fie absolvenţi de liceu sau foşti sportivi de performanţă. Înscrierile se fac până pe 19 octombrie, la sediul Direcţiei pentru Sport sau la Facultatea de Educaţie Fizică, din complex M, zona 300 Micălaca. Ana Maria Stoica

Şi-a înfipt cuţitul în gât
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Semlac, se află internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean, după ce şi-a băgat un cuţit în gât. Tăietura provocată are aproximativ 20 de centimetri. Un vecin l-a găsit şi a anunţat Ambulanţa. Cadrele medicale l-au supus unei intervenţii chirurgicale. Potrivit primelor cercetări, bărbatul este bolnav psihic. El a intenţionat să-şi pună capăt zilelor. Ana Maria Stoica

Închise de furtună

Temperaturile scăzute înregistrate în ultimele zile i-a determinat pe patronii teraselor din centrul oraşului de pe Mureş să-şi strângă scaunele şi mesele. Cu toate că aceştia şi-ar fi dorit ca vremea să mai ţină cu ei până la sfârşitul lunii, furtuna care s-a abătut asupra oraşului le-a schimbat planurile. O parte dintre terasele din Arad au fost luate de vânt înainte ca patronii să le închidă. Ana Maria Stoica

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite