Aglomeraţie pe centură: zilele acestea se va închide un sens din cauza unor lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii vor avea parte de blocaje din cauza unor lucrări de canalizare. Timpul de traversare a şoselei ocolitoare a Aradului va fi mult mai mare decât până acum.

Circulaţia pe centura Aradului va deveni şi mai aglomerată, odată cu închiderea unui sens de mers. Restricţiile se datorează unor lucrări de canalizare în cartierul Gai. Şoferii vor fi nevoiţi astfel să circule pe un singur sens, aproape o săptămână.

„Se are în vedere tronsonul dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Sârbească. Pe centură se va circula pe un singur sens, pe direcţia dinspre Deva spre Nădlac. În direcţia opusă, traficul va fi dirijat pe o stradă paralelă. Decizia finală va fi luată în scurt timp”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Întârzieri în transporturi


Restricţiile vor începe cel mai probabil din acest sfârşit de săptămână, însă mai e nevoie şi de acordul unei comisii care va trebui să stabilească traseele pe care se va circula. „Pe şoseaua de centură e o adevărată nebunie de ani de zile. Nici nu vreau să mă gândesc cum vom circula când se închide o bandă. Dacă în momentul de faţă traversăm şoseaua în minim o oră, când maşinile vor circula pe un singur sens, cred că o să ne trebuiască o jumătate de zi”, e de părere Alexandru Mohaci, şofer de TIR. Şoferii au primit nenumărate promisiuni că de anul acesta vor scăpa de calvarul pe care trebuie să-l suporte zi de zi din cauza barierelor de la linia ferată de pe centură.

La unul dintre pasajele care urmează a fi ridicate peste liniile de tren, lucrările trebuie să înceapă luna viitoare. „A început şi procedura exproprierii terenurilor care sunt situate pe traseul viitorului pasaj, pentru a putea să se facă organizarea de şantier”, a explicat Eusebiu Pistru, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite