Aeroportul Arad preia pentru o săptămână zborurile de pasageri ale aeroportului din Timişoara
0Aeroportul Arad va prelua aeronavele cu pasageri care urmau să decoleze-aterizeze pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, deoarece acesta va fi închis pentru o săptămână.
Mai exact în perioada 24 august - 1 septembrie, din cauza unor reparaţii la pista de aterizare/decolare, aeronavele cu pasageri vor fi redirecţionate pe Aeroportul Arad.
Lucrările de reparaţii la pista de decolare - aterizare a Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara au început în iunie şi se desfăşoară în trei faze.
Primele două faze ale şantierului, în care s-au reparat, pe rând, cele două capete ale pistei, nu au întrerupt activitatea aeroportului. Cea de-a treia, însă, la sfârşitul lunii august, va necesita întreruperea oricăror zboruri spre şi dinspre Timişoara, timp de o săptămână.
În prima fază a acestor lucrări, pista a fost scurtată cu aproximativ 1.400 de metri, iar traficul aerian s-a desfăşurat pe asfaltul rămas liber, pe o lungime de pista de 1.900 de metri. Pe parcursul celei de-a doua faze, lungimea pistei s-a scurtat cu aproximativ 1.300 de metri, în partea opusă lucrărilor din prima fază, astfel că traficul aerian s-a putut desfăşura pe o lungime de pista de 2.200 de metri.
În cea de-a treia fază, care începe sâmbătă, desfăşurarea lucrărilor va putea fi posibilă doar cu închiderea totală a pistei, urmând să intre în reparaţii ultimii 800 de metri ai pistei, situaţi în partea din mijloc a acesteia. Suprafaţa totală a pistei de decolare-aterizare a este de 3.500 de metri lungime şi 45 de metri lăţime, dimensiuni care fac posibilă operarea aeronavelor de orice capacitate.
În cele şapte zile în care pista va fi închisă, operaţiunile de zbor vor înceta, traficul aerian urmând a se muta pe Aeroportul din Arad. Conducerea Aeroportului "Traian Vuia" face apel către toţi pasagerii să contacteze companiile aeriene care operează respectivele zboruri pentru a afla mai multe informaţii.
Vă mai recomandăm: O nouă etapă a reparaţiilor la pista Aeroportului Timişoara. Poarta aeriană va fi închisă şapte zile, în luna august