Adrian S. Negrau, directorul CCIA Arad: ”Industria de transport îşi revine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul a avut succes
Târgul a avut succes

Evenimentul Weekend la Expo Arena organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, la Complexul Expo Arad, s-a încheiat cu rezultate promiţătoare pentru organizatori, dar şi pentru cele două domenii prezente în târg.

În cadrul manifestării, au fost expuse oferte din domeniul de transport profesional, dar şi cele mai noi modele ale dealerilor din regiune. Paralel cu adrenalina, caii putere şi stilul de la Expo Tuning Show, pentru copii, a fost creat un colţişor de basm, unde cei mici au avut şansa să se bucure de locuri de joacă, mascote, ateliere de pictură, precum şi de o variată ofertă de cursuri şi articole pentru copii.

„Târgurile de specialitate organizate de CCIA Arad, la Complexul EXPO Arad, constituie, pentru noi ca şi organizatori, un indice important prin care instituţia Camerală poate să analizeze starea economiei, pe domenii de activitate.  În urma evenimentului Transport-Ar, ajuns la ediţia XXI, ne-am întărit convingerea că industria de transport, catalogată anii anteriori de mulţi experţi din domeniu ca fiind una cu probleme, îşi revine şi faptul că vizitatorii au fost interesaţi şi chiar au achiziţionat din cadrul evenimentului maşini şi utilaje, demonstrează puterea economică a oamenilor activi din judeţul nostru”, a declarat Mag. Adrian S. Negrau, directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad .

Următorul eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, prin reţeaua Enterprise Europe Network şi Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics – Inovative Cluster va avea loc în 24 iunie şi se va axa pe dezbaterea temei: “Cercetare ştiinţifică – Inovare – Clustere: Noua autostradă spre reindustrializarea Uniunii Europene“.

Evenimentul se înscrie în demersul Clusterului de la Măgurele de a dezvolta o serie de parteneriate pentru realizarea de proiecte inovative, cu finanţare europeană, care să răspundă obiectivelor Strategiei Dunării.

Vă mai recomandăm: Gheorghe Seculici, reales în unanimitate preşedinte al CCIA Arad

Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad a decis, în unanimitate, astăzi, realegerea arh. Gheorghe Seculici, în funcţia de preşedinte al CCIA Arad, pentru un mandat de patru ani.

FOTO Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi-a deschis larg porţile

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi-a deschis larg porţile, vineri, în cadrul evenimentului de inaugurare a sediului principal al instituţiei de pe strada Cloşca, nr. 5.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite