A început Campionatul European de baschet feminin U16. De astăzi încep jocurile.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acestă perioadă la Arad se desfășoară, Campionatul European de baschet feminin U16, grupa valorică B. Competiţia este organizată de FIBA şi Federaţia Română de Baschet, în parteneriat cu Primăria municipiului Arad şi  Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, spus că este foarte important că avem în Arad o nouă competiţie de nivel european şi a făcut apel la publicul arădean să fie în număr cât mai mare alături de echipa României.

„Organizarea acestui Campionat European este o mare reuşită pentru Arad. Cred că Aradul a dovedit profesionalism în organizare, iar cu tradiţia pe care o avem noi în baschet sperăm că şi publicul pe care îl are Aradul sa-şi facă simţită prezenta alături de echipa României”, spune Gheorghe Falcă.

Pentru acest eveniment sportiv, la Arad vor fi prezente peste 300 de persoane din 15 ţări, sportivi, tehnicieni şi oficiali ai FIBA. Jocurile se vor desfăşura începând, de astăzi, zilnic de la orele 13.30, 15.45, 18.00 şi 20.15, la Sala Sporturilor „Victoria” şi la sala UAV din cartierul Micălaca. Intrarea publicului va fi liberă la toate meciurile. La acest Campionat European, România face parte din Grupa C, alături de Bulgaria, Israel şi Lituania.

România va disputa primul meci joi, de la ora 18.00, în compania Lituaniei, la Sala Sporturilor. Urmează apoi partida cu Israel, vineri, tot de la ora 18.00, iar  în ultimul meci din grupă România va avea ca adversară Bulgaria, sâmbătă, de la ora 18.00.

Celelate echipe participante sunt Ucraina, Portugalia, Letonia, Luxemburg (grupa A), Anglia, Slovenia, Estonia (grupa B), Irlanda, Danemarca, Germania şi Elveţia (grupa D).

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite