A fost lansată platforma „Aradul Contează!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Hotel Aradul a fost lansată astăzi o platformă de acţiune care îşi propune să reunească persoane implicate în dezvoltarea comunităţii locale, să elaboreze o strategie de acţiune pentru Arad şi să o implementeze pe diferite paliere.

Iniţiativa acestei platforme denumite  „Aradul Contează!” aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu.

„Aradul Contează!” va coagula un nucleu de personalităţi locale care au capacitatea să mobilizeze societatea arădeană în diferite domenii: economie, sănătate publică, sport, cultură, tineret, social, protecţia mediului,dezvoltare economică. Avem proiecte punctuale în care dorim să antrenăm societatea arădeană, proiecte pozitive, constructive, care ţintesc creşterea calităţii vieţii în Arad.

„Înţelegem faptul că există oameni valoroşi în societatea arădeană care nu doresc să se înroleze politic, la fel cum există oameni valoroşi în partidele politice, care nu colaborează între ei pe motivul diferenţelor doctrinare, ideologice. Izolaţi, nu îşi vor putea afirma punctul de vedere! „Aradul Contează!” se doreşte a fi un mijlocitor între arădenii de valoare, în vederea canalizării într-o direcţie comună a proiectelor lor şi a energiei pe care o investesc în proiectele lor, în societatea civilă. Considerăm că o societate civilă puternică şi corectă dă forţă comunităţii în care activează. Părerea noastră este că forţele Aradului trebuie să se unească, indiferent de culoare politică, de convingeri doctrinare, de vârstă sau orice alte criterii care acţionează ca factori excluzivi, pentru ca Aradul să se dezvolte, să crească, să se afirme ca şi comunitate sudată, puternică, europeană! Modelul nostru de dezvoltare este societatea occidentală, unde activismul civic şi sfera politică fac casă bună, în folosul cetăţeanului. „Aradul Contează!” va promova valorile arădene din orice domeniu, dar în acelaşi timp va ridica vocea ori de câte ori considerăm că este necesară o luare de atitudine în interesul locuitorilor judeţului Arad. Mottoul nostru este, în acelaşi timp, o declaraţie de intenţie explicită: „Aradul Contează!” Îi invităm pe toţi cei interesaţi să vină alături de noi în acest demers important pentru judeţul nostru de suflet!”, a declarat Nicolae Iocţu.

Grupul de iniţiativă al acestui proiect este Nicolae Ioţcu – preşedinte Consiliul Judeţean Arad , Ana-Maria Dragoş - Director Centrul Cultural Judeţean Arad, Cosmin Băhnean – Preşedintele Ligii Studenţilor UAV, Şerbănescu Beatrice –Prefectul Studenţilor UVVG,  Filip Tisu  –preşedinte Consiliul Judeţean al Elevilor, Laura Câlniceanu –presedinte Asociaţia Înţelege Autismul, Samuel Caba – preşedintele Asociaţiei Oamenilor de afaceri creştini şi Râul Trezirii, Budeanu Tudor- preot şi preşedinte al Asociaţiei pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural, Takacs Mihai – artist plastic, Godja Bogdan- director Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Andrei Ando- jurnalist, Emil Chirilă-jurnalist, Petran Marinela –preşedinte Asociaţia Arădeanca, Cardoş Andrei – întreprinzător agricol.

Vă mai recomandăm: Vivolis, platforma de turism care îţi permite să faci rezervări şi să plăteşti pentru sejururi prin WhatsApp şi Viber

Societatea pentru Libertate Individuală, organizaţie non-guvernamentală care promovează educaţia economică în România, a lansat platforma interactivă de transparenţă bugetară Open Budget. Aici puteţi găsi o aplicaţie care arată cum sunt gestionate veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, dar şi ce taxe şi contribuţii plăteşte un salariat.

Martin Schulz, pe platforma laserului de la Măgurele: „Cred că UE a investit mulţi bani în locul potrivit”

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a vizitat, sâmbătă, platforma laserului de la Măgurele, despre care a spus că este „un loc unic”, iar Uniunea Europeană a investit mulţi bani „în locul potrivit". Ministrul Mihnea Costoiu se declară convins că „în scurt timp” cercetătorii de la Măgurele vor lua un premiu Nobel.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite